Activitatile legate de “Internetul obiectelor si serviciilor” reprezinta un domeniu in care firma Bosch Software Innovations s-a facut remarcata in cadrul unui proiect desfasurat in Singapore, se arata intr-un comunicat la companiei.
eMobility include masini electrice si statii de incarcare
Platforma eMobility” include autovehicule electrice, statii de incarcare, precum si furnizori, retele si servicii aferente. “Participantii” se conecteaza la eMobility, furnizata de Bosch Software Innovations, iar de pe aceasta platforma pot fi accesate portaluri care ofera diverse servicii.
De exemplu, soferii autovehiculelor electrice pot folosi telefonul mobil pentru accesarea datelor care sunt disponibile pe portal. Si alti furnizori de servicii pot deschide portaluri pe platforma Bosch si pot oferi clientilor lor anumite servicii specifice.
“Internetul obiectelor si serviciilor” este urmatoarea etapa in evolutia tehnologiei web, iar Grupul Bosch vede un mare potential in web 3.0. Aceasta etapa implica comunicarea dintre toate obiectele si oamenii conectati prin intermediul retelei web.
Soferii si masinile primesc aplicatii si servicii de la dezvoltatorii software
In cadrul eMobility, autovehiculele sunt conectate in permanenta la Internet, cu alte autovehicule si cu sateliti, prin intermediul unei interfete radio puternice. Prin aplicatiile si serviciile specifice producatorului, participantul (autovehiculul sau soferul) primeste aplicatii si servicii oferite de dezvoltatorii de software.
Pe de alta parte, participantul transmite doua tipuri de date prin intermediul interfetei radio, date generale si specifice domeniului. Astfel, datele generale pot fi procesate ulterior intr-un sistem informatizat de gestionare a datelor clientilor si pentru facturarea serviciilor. Analiza datelor specifice domeniului ofera valoare adaugata pentru soferi.
Senzorii pentru cladiri si sisteme de incalzire, modificati pentru conectare
Bosch va modifica si alte produse, cum ar fi unitatile centrale ale autovehiculelor sau senzorii pentru cladiri si sisteme de incalzire, pentru ca acestea sa se poata conecta la Internet.
Acestea trebuie sa fie echipate cu componente ce permit folosirea unui IP pentru a putea comunica prin intermediul Internetului. In plus, Bosch va pune la dispozitie infrastructura, cum ar fi platformele software si tehnologiile furnizate de Bosch Software Innovations.
„Ne asteptam ca piata pentru astfel de produse si servicii sa creasca semnificativ si, in prezent, pregatim compania noastra pentru aceasta crestere”, a declarat Volkmar Denner, membru al Consiliului de administratie al companiei Bosch.
Platformele creeaza baza pentru Internetul obiectelor si serviciilor. Aici este locul in care „participantii” – cu alte cuvinte, produsele si oamenii – se interconecteaza si ofera platformei date care sunt analizate. Acest lucru permite ca datele tertilor sa fie utilizate pentru dezvoltarea serviciilor sau aplicatiilor. Si in acest domeniu, Bosch furnizeaza deja produse, precum aplicatia pentru navigatie oferita de divizia Car Multimedia sau aplicatia iCom a marcii Junkers in cadrul diviziei de Termotehnica.
Tehnologii care care creeaza conexiuni intre lumea virtuala si cea reala
Toate aceste lucruri sunt posibile datorita noilor tehnologii care creeaza conexiuni intre lumea virtuala si cea reala. In ceea ce priveste dezvoltarea acestei baze tehnologice, Bosch estimeaza ca puterea de procesare, latimea de banda pentru transmiterea datelor si capacitatea memoriei se vor dubla aproximativ la fiecare doi ani.
„Aceasta crestere exponentiala impulsioneaza in mod fundamental progresele tehnologice viitoare. Este foarte important de retinut ca aceste lucruri se intampla intr-un mod care poate fi anticipat,” a mai spus Denner.
Cresterea rapida a puterii de procesare si a latimii de banda, permite crearea unor noi servicii bazate pe tehnologia web, precum cloud computing. In viitor va fi posibila chiar si stocarea unui volum urias de date in sistemul cloud, la un pret scazut.
Analiza rapida si complexa a datelor creeaza o baza solida pentru raspandirea Internetului obiectelor si serviciilor. Factorul decisiv va fi capacitatea de a realiza imbinarea cunostintelor tehnice specifice diferitelor domenii cu datele adunate.
Grupul Robert Bosch, in Romania din 1994
Grupul Bosch, prezent in Romania din 1994, detine 5 companii, respectiv Robert Bosch (distributie de echipamente si piese auto, echipamente termotehnice si scule electrice), BSH Electrocasnice (import si distributie de electrocasnice marca Bosch si Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de masini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth Romania de la Blaj, care produce scule electrice si centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timisoara.
“In anul 2010, departamentul de Bunuri de larg consum si echipamente pentru constructii a avut vanzari de aproximativ 12,5 miliarde euro. In toate domeniile in care activeaza, Bosch pune un mare accent pe protectia mediului inconjurator si pe dezvoltarea de produse eficiente energetic. Din acest motiv, 45 la suta din bugetul alocat anual de Bosch cercetarii si dezvoltarii este directionat catre gasirea de solutii tehnologice prietenoase cu mediul inconjurator”, a declarat, pentru Green Report, Eleni Sefel, PR Bosch Romania.
Inovatii care contribuie la protejarea mediului
Prin Green Technology Inside, marca de electrocasnice Bosch desemneaza produsele care, prin tehnologii inovatoare si responsabile fata de mediul inconjurator, se dovedesc deosebit de avantajoase in ceea ce priveste consumul de energie, apa sau alte resurse naturale.
Economia cu energia electrica sau apa are un impact direct proportional si asupra bugetului clientilor Bosch.
Printre cele mai noi tehnologii Bosch care se axeaza pe protejarea mediului se afla masinile de spalat vase cu Zeolit, sistemul ActiveWater sau functia ActiveAir, uscatorul Bosch Ecologixx 7, care este campion mondial in economisirea energiei sau functia EcoPerfect, care duce la economii ale energiei electrice de pana la 30% a masinilor de spalat rufe Logixx 8.
Peste 51 miliarde euro, cifra de afaceri in 2011
In 2011, grupul german Bosch a avut, la nivel mondial, o cifra de afaceri de 51,4 miliarde de euro, ceea ce presupune o crestere cu 8,8%, comparativ cu 2010, potrivit publicatiei La Tribune.
In Europa, Bosch a inregistrat o crestere a volumului de afaceri cu 9,5%, cifra de afaceri ridicandu-se la peste 30 de miliarde euro, bani din care 12 miliarde euro au fost raportati numai in Germania. In Asia-Pacific, cifra de afaceri a grupului s-a ridicat, in 2011, la 12 miliarde euro, iar in America de Nord si in America de Sud, la 9 miliarde euro.
Citeste si: Bosch, premiat pentru ecologie
Bosch, investitii de 43 milioane euro