Energia produsa in centrale eoliane, mai scumpa fata de cea produsa in alte instalatii, duce la cresterea pretului electricitatii la consumator, iar "efervescenta" investitiilor in turbine eoliene exista doar in presa, nu si in realitate. "Utilizarea energiei regenerabile duce la cresterea pretului la consumator, pentru ca are costuri mai mari. Ar trebui recunoscut de toate autoritatile", a afirmat, recent, Anton Vladescu, director in Transelectrica, in cadrul unui seminar pe tema valorificarii resurselor regenerabile de energie.
Ovidiu Pop, directorul general al Verbund Romania, subsidiara a companiei austriece Verbund, a afirmat ca proiectele concrete de constructie a turbinelor eoliene sunt putine, desi intentiile exprimate sunt numeroase, iar "aceasta efervescenta este doar in presa, pe hartie, in practica nu se vede". "In Romania cea mai mare presiune se pune pe eoliene, in sensul cererii, dar acest tip de energie are o doza mare de imprevizibilitate, iar capacitatea instalata are o durata redusa de utilizate", a spus Anton Vladescu, mentionand ca, in unele state europene, rata anuala de utilizare a centralelor eoliene este de 20%, fata de randamentul unei termocentrale, care poate ajunge la 50%, insa polueaza.
Energia produsa in centrale eoliene este mai scumpa intrucat presupune costuri mai mari, precum cele cu dezvoltarea retelelor electrice, si cu activitatile prestate de operatorul sistemului energetic national Transelectrica. "Aceste costuri mai mari se vor regasi in factura consumatorilor", a afirmat Dan Preotescu, director in cadrul Transelectrica.
In Romania sunt instalate turbine eoliene cu puteri instalate care totalizeaza 7 MW, desi potentialul de dezvoltare a surselor regenerabile de energie este mai mare decat media statelor europene. Comparativ, Germania, liderul mondial in acest sector, are 23.000 MW, Anglia are 2.000 MW iar Austria detine 1.000 MW. Moldova si Dobrogea sunt zonele din Romania cele mai favorabile pentru investitii in centrale eoliene.
Producatorii romani de energie electrica in hidrocentrale, termocentrale si in unitatea nucleara de la Cernavoda, detin cumulat, unitati de productie cu o capacitate de circa 16.000 MW.
Pentru mai multe informatii viziteaza AZI