Anna Chițan: Oamenii să înțeleagă că micile noastre acțiuni pot contribui la un aer mai curat

Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Fundația Carl von Linde, a lansat miercuri, în București, proiectul de educare și conștientizare publică a importanței calității aerului „Respiră Adânc”.

În perioada 21 mai – 30 septembrie, proiectul își propune să atragă atenția publicului larg, dar și a autorităților asupra importanței adoptării unor măsuri legale sau administrative, schimbării mentalității și, nu în ultimul rând, adoptării unui stil de viață care să asigure  păstrarea unui aer curat în marile orașe.

Fundația noastră se concentrează mai ales pe domeniul sănătății. Am avut câteva proiecte care au încercat să susțină sau să repare afecțiuni respiratorii – oameni grav bolnavi sau modernizarea secțiilor de specialitate din spitale. Am aflat astfel că aerul poluat este un factor principal pentru aceste de boli. La propunerea Green Revolution am înțeles că acest proiect ar putea fi o măsură de prevenție. În al doilea rând, principalul sponsor al fundație noastre activează în domeniul gazelor industriale, Linde Gaz România, a considerat că vrea să dea ceva înapoi orașului, țării în care activează. Poate că încercăm marea cu degetul într-o țară în care legislația a fost armonizată cu cea a Uniunii Europene,dar realitatea este cu totul alta, dar sperăm că oamenii, publicul larg, să înțeleagă că micile noastre acțiuni pot să contribuie la un aer mai curat și că fiecare dintre noi poate aduce o schimbare”, a declarat pentru Green Report, Anna Chițan, președintele Fundației Carl von Linde.

Proiectul “Respiră Adânc” este reprezentat sub forma unei construcții mobile, formată din două domuri transparente, amplaste la intersecția Bd. Magheru cu strada Anastasie Simu, și se oferă publicului o experiență senzorială antagonica. În primul dom, este construită o lume ideală, plină de vegetație, liniștită și relaxanta. În cel de-al doilea dom, avem imaginea unui posibil viitor, un viitor în care omul încearcă să reconstruiască o lume distrusă și pierdută.

Proiectul pe care l-am inaugurat astăzi este construit într-o antiteză. Vorbim de două construcții urbane, două domuri transparante care încearcă să prezinte două lumii viitoare total antagonice. Într-un dom avem lumea relaxată: cu plante, biodiversitate, masaj, multe informații și muzica de relaxare, pe când în celalat dom veți vedea lumea în care nu am avut grijă de noi, în care nu am realizat că ecositemul nu ne este dat pur și simplu și că nu avem nicio responsabilitate legat de acesta. Nu ne permitem luxul să nu respirăm! Tot ceea trebuie să facem cu acest proiecte este să conștientizăm populația care sunt pericolele dacă nu avem grijă de calitatea aerului. Vorbim de studii făcute la nivel internațional de Organizația Mondială a Sănătății care arată că vorbim de 7 milioane de europeni care mor anual din cauza poluării. Cred că suntem conștienți că nu ne mai permitem acest lucru, nu numai de sănătatea noastră, dar și de cea a copiilor care vor veni”, a explicat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.

“Respiră Adânc” se adresează în aceeași măsură și autorităților. În cadrul proiectului,  se vor realiza mese rotunde și consultări între factorii de decizie din administrația centrală și locală pentru a identifica soluții care să asigure protecția calității aerului. Temele vizate sunt îmbunătățirea comunicării între autorități, adoptarea și amendarea legislației actuale, identificarea măsurilor administrative, comunicare publică și educație.

Este un semnal foarte important faptul că asociațiile neguvernamentale se implică activ în această activitate și felicit, pe această cale, asociația Green Revolution. Una dintre cele mai dificile sarcini pe care noi le avem ca stat este să educăm populația cu privire la importanța unui aer curat. Oamenii trebuie să conștientizeze că fiecare acțiune a lor, indiferent cât de nesemnificativă ar părea, are impact asupra calității aerului. Fie că mergem zilnic cu mașina la serviciu, fie că ne încălzim locuința sau o renovăm, toate acestea afectează aerul pe care îl respirăm. Dacă protejarea acestuia va deveni un obiectiv pentru fiecare dintre noi, putem spune cu certitudine că nivelul calității aerului va crește”, a transmis Attila Korodi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.

“Respiră adânc” este un proiect unic în România, un proiect care transmite un mesaj clar: “Nu ne permitem luxul de a nu respira! Trebuie să avem grijă de aerul nostru!”

spot_img

Ultimele știri