Agentie ONU: Ultimul deceniu, cel mai calduros din istoria inregistrarilor meteo

Treisprezece dintre cei mai caldurosi ani au fost inregistrati in ultimul deceniu si jumatate, a anuntat, marti, Organizatia Meteorologica Mondiala a ONU (WMO).

Anul 2011 incheie un deceniu care detine recordul de cel mai calduros inregistrat vreodata, a anuntat WMO intr-un raport referitor la tendintele climatice si fenomenele meteo extreme, in cadrul summitului ONU privind mediul de la Durban, Africa de Sud.

”Masuratorile noastre sunt solide si dovedesc fara echivoc ca planeta se incalzeste si ca incalzirea se produce din cauza activitatilor omenirii. Concentratiile de gaze cu efect de sera din atmosfera au ajuns la noi culmi si ajung rapid la niveluri care indica o crestere a temperaturii medii globale cu 2 – 2,4 grade Celsius”, a declarat Michel Jarraud, secretarul general al WMO, subliniind faptul ca politicienii ar trebui sa tina seama de aceste noi descoperiri.

Oamenii de stiinta sustin ca orice crestere a temperaturii medii globale de peste 2.0 grade va declansa schimbari ireversibile pe Pamant atat la nivelul solului cat si la cel al apei.

Perioada 2002-2011 este identica cu cea 2001-2010, ca cel mai calduros deceniu din anii 1850 incoace, se arata in raportul WMO citat de Physorg.com.

2011 este al zecelea cel mai calduros an din 1850 si pana acum. Anul 1850 este cel care marcheaza inceperea masuratorilor meteo precise.

Cu toate ca La Nina, unul dintre cele mai puternice fenomene meteo din ultimii 60 de ani dezvoltat in Pacificul tropical, alaturi de El Nino, nu sunt cauzate de schimbarile climatice, temperaturile in crestere ale oceanului cauzate de incalzirea globala le pot afecta intensitatea si frecventa, spun cercetatorii.

Temperaturile medii de la nivelul solului erau peste mediile estimarilor pe termen lung in cele mai multe regiuni. Astfel, in nordul Rusiei, intre lunile ianuarie si octombrie 2011, temperaturile erau cu 4.0 grade celsius peste medie. Finlanda a avut parte de cea mai calduroasa vara din ultimii 200 de ani. Gheata din Arctica s-a micsorat ajungand la cel mai scazut nivel de dupa 2007.

Foto: Physorg.com

Florin Tulbure

Citeste si:

IEA avertizeaza: Planeta se indreapta catre schimbari climatice ireversibile in urmatorii cinci ani

ONU: Pana in 2050 productia agricola trebuie sa creasca cu 70%

Tarile lumii discuta despre schimbarile climatice, la summitul de la Durban

Emisiile de CO2 ale Chinei, in continua crestere. Ar putea depasi SUA pana in 2017

Permafrostul din Rusia se dezgheata rapid. Consecintele vor fi dezastruoase

Oceanul Arctic ar putea ramane fara gheata in doar 30 de ani

spot_img

Ultimele știri