Adevarul: Ministerul Mediului ia urma mafiei lemnului

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a recunoscut, sambata, la Targu-Mures, ca se fac taieri ilegale masive de paduri. El are in vedere organizarea de controale stricte, inopinate. „Taierile nu le fac proprietarii in sine, ci grupuri organizate si e nevoie de o actiune specifica pentru a estompa aceste evolutii, care sunt foarte brutale", a spus Attila Korodi.

Ministrul Mediului a precizat ca exista informatii din anumite zone si ca ministerul pe care il conduce nu face altceva decat sa aduca la aceeasi masa institutiile statului cu responsabilitati pe aceasta tema si sa initieze un control comun.

„Tinem cont de foarte multe rapoarte serioase ale institutiilor de specialitate. La nivel national se cunoaste amploarea fenomenului. In mandatul meu am fost contactat de un singur silvicultor, printr-o anumita relatie, sa imi prezinte un caz catastrofal dintr-o anumita zona, pe care nu doresc sa o nominalizez, insa la fel e si in alte locuri", a accentuat Attila Korodi.

Korodi a spus ca ministerul pe care il coordoneaza, prin veniturile obtinute in urma taxei auto la fondurile de mediu, va plati persoanelor fizice, obstilor si composesoratelor o cota parte pentru reimpadurirea suprafetelor defrisate.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri