Inovatiile in domeniul ecologiei sunt expuse la „Ecomediu”. Peste 130 de firme din tara si din strainatate au expus cele mai noi aparate si echipamente din domeniul calitatii apei, solului si aerului.
Targul „Ecomediu”, aflat la cea de-a sasea editie, si-a deschis portile la Expo Arad International.
Evenimentul reuneste 130 de firme de specialitate din tara si din strainatate (aproximativ 40 de firme din Italia, 9 firme din Austria, 3 din Germania, cate una din Ungaria si Belgia).
Scopul principal al expozitiei este schimbul de informatii si experienta bazata pe realizari concrete in domeniul protectiei mediului, prezentarea tehnologiilor aplicate in tara si in strainatate.
Sfaturi pentru „casa verde“
Pe langa cele mai noi aparate din domeniul calitatii apei, solului si aerului, expozantii au adus cu ei si echipamente de salubritate – europubele, eurocontainere si cosuri de gunoi, masini stradale de curatare sau vidanje.
De asemenea, de un loc important in cadrul expozitiei s-au bucurat sistemele de energii regenerabile.
Totodata, la targ participa institutiile din subordinea Ministerului Mediului.
Administratia Fondului pentru Mediu a anuntat ca astazi, intre orele 10.30 si 12.00, in sala de discutii din incinta pavilionului B, reprezentantul institutiei va sta la dispozitia persoanelor fizice si firmelor interesate cu informatii privind programul de finantare nerambursabila in cazul utilizarii energiilor neconventionale – „Casa Verde”.
„Prin participarea firmelor din Austria, Italia, Ungaria, Germania, dar si din Romania, «Ecomediu» confirma notorietatea de care se bucura“, a declarat Nicolae Grosan, directorul Camerei de Comert Arad.