60% dintre modelele produse de Fiat vor fi electrice până la sfârşitul anului viitor

Până la finalul anului viitor, 60% din maşinile Fiat ale producătorului auto Fiat Chrysler vor fi electrificate, fie hibride fie complet electrice, a anunţat marţi Luca Napolitano, şeful brandurilor Fiat, Lancia şi Abarth, pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), potrivit Reuters.

„Până la finalul lui 2021, din toate modelele Fiat oferite, 60% vor fi electrificate, un procent mai bun decât media pieţei”, a declarat Napolitano.

Anul acesta, Fiat a lansat o maşină mică complet electrică, Nuova 500, versiuni hibride ale modelelor Fiat 500 şi Panda.

În viitor, vor fi lansate mai multe modele Fiat în versiunile hibride, inclusiv SUV-ul 500X şi varianta sedan a modelului Tipo.

Potrivit unui raport al companiei Deloitte, vânzările de mașini electrice vor crește anual cu aproape 30% în următorii zece ani, astfel încât, la finalul deceniului, una din trei mașini nou vândute la nivel global va fi electrică.

Astfel, numărul total de mașini electrice vândute anual în întreaga lume va crește de la 2,5 milioane în 2020, la 11,2 milioane în 2025 și la 31,1 milioane în 2030.

Raportul previzionează că, pe măsură ce economiile lumii își vor reveni în urma crizei generate de pandemia de COVID-19, vânzările de mașini cu motor pe combustie internă își vor relua creșterea și vor ajunge la 81,7 milioane în 2025 la nivel global, însă vor înregistra un declin în anii care vor urma.

Citește și:

Mașina rămâne mijlocul de transport preferat în interiorul orașului
Măsuri pentru calitatea aerului: Barcelona va transforma o treime din străzile centrale în spații verzi fără mașini

 

spot_img

Ultimele știri