250 de plangeri impotriva proprietarului platformei scufundate in Golful Mexic

Transocean, liderul mondial in forajul petrolier la adancime, se confrunta cu 250 de plangeri depuse in cadrul naufragiului platformei sale petroliere care a provocat o imensa maree neagra in Golful Mexic, potrivit unui raport al grupului publicat joi, relateaza AFP, citat de Mediafax.

In total au fost depuse 249 de plangeri la 2 august impotriva Transocean, grup de origine americana, al carui sediu este in Elvetia si care este proprietarul platformei petroliere ce s-a scufundat in Golful Mexic, potrivit unui raport al firmei care se ocupa de supravegherea Bursei americane, SEC.

Acest plangeri "sunt toate legate de incidentul putului (de petrol) Macondo", aflat la originea mareei negre, a precizat un purtator de cuvant al Transocean.

Mai multe agentii guvernamentale au deschis anchete, a subliniat liderul mondial al sectorului, adaugand ca va "evalua aceste reclamatii" impotriva carora intentioneaza sa se "apere".

Transocean este firma care a inchiriat de la BP platforma Deepwater Horizon, ce s-a scufundat la 22 aprilie dupa o explozie. In timp ce mareea neagra a costat deja compania petroliera britanica mai multe miliarde de dolari, grupul elvetian a incercat sa isi minimizeze responsabilitatea.

"Estimam ca suntem responsabili numai de scurgerile de petrol provenind de la platforma", a precizat Transocean in raportul sau.
In consecinta, grupul se declara "neresponsabil de scurgerile de hidrocarburi provenind de la putul Macondo", care au provocat mareea neagra, a continuat Transocean.

In total, aproximativ 4,9 milioane de barili (780 de milioane de litri) de petrol s-au scurs din acest put – echivalentul a 311 piscine olimpice – punand in pericol bogatul ecosistem din cinci state de coasta de la Golful Mexic si amenintand economia locala.

spot_img

Ultimele știri