Romania, intre Copenhaga si Cancun: Sulfina Barbu: Trebuie sa facem un compromis pentru noi, nu pentru mediu

"Ce nu s-a inteles la Copenhaga este ca trebuie sa facem un compromis pentru noi, nu pentru mediu", a declarat Sulfina Barbu, presedintele Comisiei de Mediu si Administrare Teritoriala, in cadrul conferintei "Romania, intre Copenhaga si Cancun".

"La Cancun trebuie inteles acest lucru", a mai spus ea.

Sulfina Barbu a declarat ca UE are un rol extrem de important si a subliniat presiunea asupra economiilor emergente, spunand ca dozarea eforturilor este necesara pentru implicarea in planul comun de lupta impotriva schimbarilor climatice.

“Trebuie sa fim constienti ca pentru asumarea de tinte de catre state trebuie luate in calcul nivelele diferite de dezvoltare”, a explicat Sulfina Barbu.

Presedintele Comisiei de Mediu a dat chiar exemplul Romaniei, care a platit costuri uriase de inchidere a industriilor poluante. “Pentru mediu a fost benefic. Am avut o reducere de 40%, greu de atins de alte tari. Romania a facut-o, dar cu ce cost?”, a explicat Sulfina Barbu, referindu-se la costurile sociale.

Planul de reducere a emisiilor este impovarator

Presedintele Comisiei de Mediu a amintit ca Romania cerut ca licitarea certificatelor in proportie de 100% sa nu se aplice, intrucat afecteaza competitivitatea.

“Tara noastra cere o introducere graduala a acestora pana in 2020. Militam pentru compensare de solidaritate”, a declarat aceasta.

Ea mai spus ca Romania face parte dintr-un grup de tari, alaturi de Bulgaria, Polonia si Slovacia, care sustin in cadrul UE ca pentru tarile din Europa Centrala si de Est planul de reducere a emisiilor este impovarator.

“Reducerea cu 25% a Planului National de Alocare (PNA) este drastic si poate creste dependenta de importurile de gaze", a spus Sulfina Barbu.

Referindu-se la pachetul climatic adoptat la nivelul UE, Sulfina Barbu a spus ca acesta reprezinta busola pentru dezvoltarea viitoare. “Trebuie sa jucam un rol activ in cadrul UE” a declarat ea, subliniind necesitatea sincronizarii, intre Guvern si Parlament pentru adoptarea de acte normative pentru mediu.

In privinta strategiei de mediu, Sulfina Barbu a explicat ca, in cazul Romaniei, este vorba despre o actualizare, nu se pleaca de la zero.

Conferinta „Romania, intre Copenhaga si Cancun” a fost organizata pe 3 iunie de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si Asociatia Green Revolution. Evenimentul a reprezentat o oportunitate de a trece in revista concluziile conferintei ONU din decembrie 2009 care a avut loc la Copenhaga si, in acelasi timp, asteptarile pentru conferinta ONU care va avea loc la Cancun, in Mexic in acest an. Printre invitati s-au numarat comisarul european pentru schimbari climatice Connie Hedegaard, Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor, Nicoale Idu, seful Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti, precum si reprezentanti ai mediului de afaceri si societatii civile. In cadrul conferintei au fost programate 12 interventii, in cadrul a trei paneluri – "Romania intre Copenhaga si Cancun", "Biodiversitatea – Cat ne costa?" si "Schimbarile climatice – riscuri si oportunitati de business".

Text de Roxana Bucata
Foto: Anita Vizireanu / Green Report

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri