Cantareata americana Mariah Carey a fost desemnata cea mai "poluanta" vedeta, in urma unui sondaj organizat de site-ul specializat in probleme legate de ecologie GreenDaily.com, cu ocazia Zilei Pamantului, relateaza Mediafax.
Mariah Carey nu a fost iertata de participantii la acest sondaj, care au "pedepsit-o" pe celebra cantareata pentru una dintre afirmatiile ei recente, in care a marturisit ca ii cere adeseori antrenorului ei personal sa zboare din Caraibe la New York, pentru a o ajuta sa isi respecte regimul exercitiilor fizice.
Astfel, site-ul GreenDaily.com a alcatuit o lista a celebritatilor "cel mai putin ecologiste", pe baza unui sondaj efectuat online. Mariah Carey a ocupat prima pozitie a acestui clasament cu 35% din voturi. Pe locul al doilea s-a situat actorul american John Travolta, cu 27% din totalul voturilor, din cauza faptului ca se deplaseaza adeseori cu avioanele sale personale, despre care GreenDaily.com a declarat ca emit peste 800 de tone de carbon pe an.
Actorul american si activistul pentru protejarea mediului inconjurator Leonardo DiCaprio s-a clasat pe prima pozitie in clasamentul celor mai ecologiste dintre celebritati, cu 36% din voturile exprimate, fiind urmat de Bono, solistul trupei U2, si de actorul Ed Begley Jr., starul din serialul "St. Elsewhere", care a inceput sa le vanda fermierilor americani, la targurile de duminica, spray-uri ecologice.