ZIUA de Cluj: Garda de Mediu da alarma in primarii

Din 2010, Clujul risca sa primeasca amenzi usturatoare din partea comunitatii europene, din cauza deseurilor.

Reprezentantii Garzii Nationale de Mediu, privesc neincrezatori capacitatea autoritatilor locale de a se incadra in termenul impus de Uniunea Europeana privind conformarea depozitelor de deseuri la legislatia comunitara pana anul viitor. Astfel, Clujul si intreaga tara risca sa fie penalizate, zilnic, cu amenzi in valoare de 200.000 de euro pentru nerespectarea termenelor.

Termenul scadent pentru amenajarea depozitului de deseuri la Cluj a fost stabilit pentru vara anului viitor. Desi Consiliul Judetean (CJ) Cluj se arata optimist vizavi de respectarea acestuia si spera sa primeasca peste doua luni raspunsul comunitatii europene pentru finantarea necesara, pana acum masterplanul nu a fost definitivat ca sa poata fi prezentat Ministerului Mediului.

“Desi am reusit sa facem in sase luni mai multi pasi in acest sens decat s-au facut in ultimii cinci ani, inca suntem contra cronometru. Am facut deja toate demersurile pentru a urgenta procedurile necesare primirii avizelor de la Ministerul Mediului si sper ca in doua luni planul depozitului sa fie depus Comisiei Europene pentru a primi finantarea”, a declarat Alin Tise, presedintele CJ. intr-o analiza succinta a situatiei de mediu a judetului Cluj, comisarul-sef al Garzii Nationale de Mediu, Silvian Ionescu, prezent ieri la Cluj, s-a aratat neincrezator in posibilitatea de a respecta dead-line-urile UE.

“Romania s-a angajat sa construiasca, pana in 2010, 96 de depozite municipale de deseuri si opt incineratoare. Pana acum doar 12 sunt functionale, iar altele sunt aproape conforme. Chiar daca UE va prelungi anumite termene, aproximativ 12 depozite nu vor respecta termenele de conformare”, este de parere Silvian Ionescu.

El a mai avertizat ca amenzile pentru intarzieri pot ajunge si la 200.000 de euro. Pentru a evita pe cat posibil aceasta situatie, in urmatoarele doua saptamani comisarii de mediu vor desfasura o serie de controale la primariile tuturor localitatilor pentru a reaminti autoritatilor locale apropierea scadentei termenului de conformare.

Pata Rat, condamnat inca 30 de ani

 

La sfarsitul lunii ianuarie, CJ a aprobat amplasarea depozitului in apropierea vechii rampe de la Pata Rat pe un teren de 30 de hectare, in localitatea Feleac. Deschiderea noului depozit se preconizeaza pentru vara anului 2010, moment care va coincide si cu inchiderea vechii gropi de gunoi.

 

Pentru reabilitarea zonei Pata Rat, specialistii spun ca este nevoie de inca 30 de ani pentru refacerea solului. Acest lucru se va intampla in etape, iar investitia necesara atingerii acestui obiectiv de mediu nu poate fi evaluata momentan.
 

spot_img

Ultimele știri