Ştiințe complicate, nedreptate socială, mascaradă politică – e destul de greu să ții pasul cu soarta planetei. Așa că sigur ai nevoie să-ți iei o pauză de la tot zgomotul ăsta, pentru a-ți aminti ce anume vrem să salvăm.
Pentru inspirație, hai să ne uităm la un time-lapse al Pământului pe care regizorul Phil Selmes l-a realizat cu ajutorul unor imagini luate de la International Space Stations (ISS). Selmes a mai făcut time-lapse-uri cu imagini de la ISS înainte, dar e prima oară când a folosit tracking shot, o tehnologie (folosită recent în Birdman) prin care camera urmează mișcările subiectului, creând astfel impresia unui film făcut dintr-un singur cadru.
Așa că lasă la o parte tot ce faci, pune-ți căștile, selectează full screen și uită-te la acest video. Dacă simți că ți se taie respirația, să știi că nu ești singurul.
„Nu am văzut politică, curse, frontiere, țări, religii sau diferențe. (…) Am văzut o singură planetă, o singură lume, o minune pur și simplu incredibilă în imensitatea absolută a universului. Asta mi-a dat o perspectivă, în mod ironic m-a adus ‘înapoi pe pământ’.”
Iar acum hai, la treabă! E timpul să salvăm planeta asta atât de frumoasă.
Sursă: Grist.com
Sursă video: Selmes Films
Mai citește și:
VIDEO Asteroidul care a trecut luni pe lângă Terra are propria Lună
VIDEO Cum se formează parfumul ploii