VIDEO Cum se răspândește CO2 în aer într-un an

În fiecare an, mașinile, centralele, fabricile emit miliarde de tone de noxe în atmosferă. NASA a realizat o animație uimitoare prin care simulează “viața” dioxidului de carbon timp de un an, CO2 fiind principalul gaz responsabil pentru schimbările climatice.

 

nasa

Mai exact, filmul arată concentrațiile de CO2, care variază de la 375 părți pe milion (albastru) la 385 părți pe milion (roșu) sau 395 părți pe milion (roz). În alb este ilustrat monoxidul de carbon. Dioxidul de carbon se răspândește rapid în lume, acest lucru fiind principalul motiv pentru care problema schimbărilor climatice nu poate fi rezolvată de doar câteva țări care iau măsuri pe cont propriu.

Concentrațiile de doxid de carbon din atmosferă au crescut de la 270 de părți pe milion înainte de revoluția industrială la aproape 400 de părți pe milion în ziua de azi, în primul rând din cauza arderii combustibililor fosili. Pe măsură ce numerele cresc, crește și temperatura de la suprafața solului, se topește gheața și crește nivelul mării.

Simularea realizată de NASA este prima care arată în detalii precise cum se deplasează dioxidul de carbon prin atmosferă. Se observă o diferență mare între emisfera de nord și cea de sud și cum plantele absorb o parte din CO2 din aer primăvara, pe care îl eliberează iarna. Se vede, de asemenea, cum munții Himalaya blochează dioxidul de carbon care se deplasează spre vest.

Animația a fost creată pe baza datelor din intervalul 2005-2007 și are ca scop o mai bună înțelegere a distribuției noxelor în aer și cum încălzesc acestea planeta. Activitățile umane sunt responsabile pentru alterarea ciclurilor naturale ale planetei prin arderea de petrol, gaze și cărbune pentru producerea de energie. Un sfert din dioxidul de carbon produs de om este absorbit de oceane, care devin acide, un sfert de sol și plante, iar o jumătate se duce în atosferă contribuind la încălzirea globală.

 

 

Sursa: vox.com

Puteți citi și:

Interviu: Valoarea serviciilor gratuite de mediu este de trei ori cât PIB-ul mondial

spot_img

Ultimele știri