USR a prezentat raportul unui sistem național de garanție-depozit pentru ambalaje

Allen Coliban, președintele Comisiei pentru Mediu din Senat și Cristian Ghinea, eurodeputat Renew Europe, au prezentat un raport detaliat de politici publice pe subiectul unui sistem național eficient de garanție-depozit pentru ambalaje, pe care România trebuie să-l implementeze până la 1 ianuarie 2021.

Sistemul de garanţie-depozit are la bază returnarea voluntară a ambalajelor, garantată de un stimulent financiar: o sumă-depozit achitată de consumator la cumpărarea produsului şi recuperată la predarea ambalajului gol în centre de colectare. USR propune ca suma să fie de 50 de bani sau 1 leu/bucată – nivelul va fi decis în urma unor consultări extinse.

Se estimează că astfel, în România, 100.000 tone de astfel de ambalaje n-ar mai fi aruncate în natură, ci ar fi reciclate.  În afară de impactul pozitiv asupra mediului, sistemul ar genera în jur de 2000-2200 locuri de muncă suplimentare, direct și indirect, cu salarii în jur de media pe economie.

„Până acum, cetățenii nu au existat nicăieri în lanțul de reciclare ambalaje. Noi credem că românilor le pasă, că tot mai mulți vor cu adevărat o țară ca afară, şi că sunt pregătiți să fie parte din acest sistem pentru a curăța România de gunoaie”, a spus Cristian Ghinea.

Potrivit eurodeputatului, sistemul trebuie să fie național, trebuie creat de Ministerul Mediului, iar susținerea financiară să provină de la Ministerul Fondurilor Europene.

„În acest moment, în România, legislație bună există, însă nu avem un sistem funcțional. Există exemple de bune practici, astfel de sisteme din alte țări care au funcționat foarte bine. Noi ne asumăm să lucrăm împreună cu autoritățile astfel ca la început de septembrie să avem un proiect coerent, iar sistemul să existe efectiv la 1 ianuarie 2021”, a spus Allen Coliban.

USR propune în raportul de politici publice „Schimbarea necesară și reală în a curăța România: Sistemul de garanție pentru ambalaje reciclabile, soluții precum:

  • un parteneriat real între producători-distribuitori, cetățeni și stat, cu responsabilități clar definite (USR va depune o propunere legislativă ce vizează delimitarea explicită a acestor roluri)
  • pentru o implementare ușoară: să existe un singur nivel al garanției pentru cele trei tipuri de ambalaje (PET, metal, sticlă). Nivelul poate fi 50 de bani /bucată sau 1 leu /bucată. (USR supune dezbaterii publice alegerea între cele două niveluri)
  • Finanțarea din fonduri europene: asumarea, pentru următorul Program 2021-2027 de către Ministerul Mediului și Ministerul Fondurilor Europene, ca proiect național sistemul de garanție. Estimativ, valoarea ar fi de circa 80 – 100 milioane euro.

https://www.facebook.com/cristian.ghinea.562/videos/684967072052563/UzpfSTI2OTUwNTA3OTgwODc4NTpWSzo5MDU2NzA4MDMyNjI3MTc/?acontext=%7B%22ref%22%3A%2229%22%2C%22ref_notif_type%22%3A%22admin_plan_mall_activity%22%2C%22action_history%22%3A%22null%22%7D&notif_id=1594027256410648&notif_t=admin_plan_mall_activity

„Noi deja creionăm un proiect de Hotărâre de Guvern. Va fi un efort considerabil și trebuie să fim foarte precauți cine plătește și ce plătește. În acest circuit, va trebui ca fiecare să-și facă treaba: hipermarketul, micul magazin, producătorul, statul român – iar dacă aceste rotițe se vor mișca sincronizat putem avea acest sistem”, a declarat la dezbatere Mircea Fechet – secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Viziunea propusă de autoritățile publice în acest moment nu este foarte clară. Cel mai important aspect, care va trebui lămurit, este legat de reglementarea națională a sistemului și cum va arăta mecanismul de gestionare, în special arhitectura instituțională. Nu apar încă nicăieri propuneri în acest sens și cred că acum este momentul să fie discutate, înainte să apară efectiv un proiect de lege”, a fost de părere Sorin Ioniță, de la Expert Forum.

Raul Pop, expert în politici de management al deșeurilor, a punctat avantajele propunerii prezentate: „Sistemul garanție ambalaje este o formă de externalizare a costului de primă colectare și de distribuire a responsabilităților, este ca o bancă centrală, face decontări între cei care au returnat garanții și cei care colectează garanții – și asta se întâmplă într-un ritm foarte alert.”

La dezbaterea organizată la Senatul României și transmisă online au participat oficiali și experți din Ministerul Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu, asociații de profil, companii mari din industrie, mass-media.

spot_img

Ultimele știri