La pretul de 7.000 de euro pe exemplarul vanat, ursii sunt impuscati in Romania intr-un numar care depaseste toata populatia ursina din Grecia. Ratiunile financiare predomina, sustinute de o ipoteza oficiala a unui exces de exemplare de ursi la noi in tara. Daca unii Mosi Martini sunt condamnati la moarte si ajung in stomacul amatorilor de delicatese, pe altii ii asteapta ani lungi de detentie ilegala in pensiunile de la munte, pe aceleasi considerente monetare.
Text de Ileana Magureanu
„Recolta” de ursi
350 de ursi asteapta sa-si dea duhul sub gloante, odata cu deschiderea sezonului de vanatoare din 2010. Daca in alte tari ursii aproape ca au disparut si UE interzice vanarea lor, in Romania Ministerul Mediului stabileste anual un maxim de interventie pentru populatia de urs, considerata prea numeroasa. Numarul de animale ucise este rezumat scurt si cinic sub sintagma „cota de recolta”.
Organizatia WWF Dunare-Carpati a atras deja atentia ca tara noastra nu are derogarea necesara de la Comisia Europeana pentru a practica vanatoarea de ursi, mai ales ca Ursus arctos este specie protejata de interes comunitar.
In schimb, in 2005, Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului au incropit un Plan de Management si Actiune al Ursului, criticat deja in presa, care sustine ca este necesar ca ursii sa fie tinuti sub control prin vanare. In acest sens, a fost invocat articolul 9 al Conventiei de la Berna care permite vanatoarea pentru protectia faunei, pentru evitarea pagubelor aduse animalelor domestice si pentru asigurarea securitatii si sanatatii populatiei.
Conform WWF Dunare-Carpati, planul este foarte sumar, nu detaliaza actiunile prevazute, nu include responsabili, termene de realizare si nici buget alocat.
Ursi numarati pe degete
Tratamentul de care „se bucura” ursul la noi in tara are asadar justificare oficiala. La baza recomandarii de starpire a exemplarelor „in plus” sta o metoda de numarare a indivizilor care indica o veritabila aglomeratie de ursi carpatini. Nu degeaba Romania apare ca detinand a doua cea mai mare populatie ursina din Europa. Datele despre ursi vin dintr-o singura sursa, de la Institutul de Cercetari in Amenajari Silvice (ICAS), iar procedura de evaluare nu a fost inca revizuita si este contestabila, afirma Luminita Tanasie, presedintele WWF Dunare-Carpati. In replica, dr. Ovidiu Ionescu, fost director stiintific la ICAS, ii invita pe cei care nu agreeaza procedura in vigoare sa ofere o alternativa viabila si fonduri pentru implementarea ei.
El a explicat pentru „Green Report” cum realizeaza statul inventarierea ursilor in Romania. „In primavara, cand ies ursii din barlog, urmele lor se masoara pe zapada, cu precizie de plus minus 1-2 cm, inregistrandu-se atat lungimea, cat si latimea labei, acolo unde se imprima mai bine. Urmele cu aceeasi marime a labei sunt considerate a apartine unui singur individ”. Cu precizarea ca sunt zeci de mii de urme de contorizat si aproape 800 de fonduri de vanatoare in care se afla ursi, Ionescu ne-a spus ca peste tot exista un padurar care are obligatia de serviciu sa noteze toti pasii pe care-i fac ursii prin paduri.
Concluzia? „Cifra minima a ursilor existenti in Carpati este considerata a fi de minim 6.000”, a indicat Ovidiu Ionescu.
Erori cata frunza, cata iarba…
„Metoda de evaluare a ursilor din Romania poate da erori foarte mari”, afirma Silviu Chiriac, coordonatorul a trei proiecte LIFE de conservare a carnivorelor mari si cercetator la Agentia de Mediu Vrancea. Motivul este dat de comportamentul specific al ursului, care parcurge distante mari in cautarea hranei. „Exista riscul ca acelasi individ sa fie numarat de 2-3 ori in cadrul aceleiasi activitati de evaluare a populatiei de ursi”, avertizeaza Chiriac.
„Nu cred ca metoda urmelor este de incredere”, afirma si Victor Watkins, presedintele Societatii Mondiale pentru Protectia Animalelor (WSP A) din Marea Britanie. „Poti sa vezi doua urme la 10 kilometri distanta una fata de cealalta si sa crezi ca sunt doi ursi diferiti, dar de fapt sa fie doar unul. La final, la numaratoare iti da 100 de ursi, cand in realitate sunt 10”.
Specialistul britanic recomanda folosirea markerilor ADN pentru a contoriza corect. El crede in importanta unor informatii clare, neechivoce, referitoare la numarul de ursi, pentru a efectua un management adecvat al lor.
De cealalta parte, Ovidiu Ionescu sustine ca, in cazul unei populatii atat de mari, nu conteaza atat de mult datele exacte despre cati ursi sunt. „Mai important este sa stii tendinta populatiei, iar la noi este stabila. Analizele genetice costa, ideal ar fi sa se faca la nivel de tara”.
Portretul unui „vanator conservationist”
Preocupat si de pusca, dar si de animalele pe care le-a tintit prin teava ei, dr. Ovidiu Ionescu este multilateral dezvoltat. El este detinator al unor functii de raspundere care aparent se impaca foarte bine: este presedintele Asociatiei Judetene a Vanatorilor din Brasov, fost director la ICAS, presedinte al Fundatiei Carpati, de conservare a faunei, si profesor universitar la Facultatea de Silvicultura. Ultimele trei organizatii chiar au fost partenere in proiectul pentru Conservarea Carnivorelor Mari desfasurat in perioada 1995-2003.
Intrebat de presa ce crede despre masacrul de la Balc, Ionescu a raspuns ca nici pe departe nu este vorba despre asa ceva, pentru ca mistretii aceia trebuiau sa fie sacrificati. Oricum, el „a crescut cu pusca in casa” si „primul animal l-a impuscat la 18 ani”. Ba, in trecut, a participat si la vanarea unui hipopotam.
Piedica la pusca
„In Romania ati avut pana de curand cea mai buna protectie pentru ursii bruni europeni, cu exceptia Rusiei”, subliniaza Watkins. Cel care s-a ocupat cel mai intens de conservarea ursilor este, surprinzator, fostul dictator Nicolae Ceausescu. Ratiunile de prezervare a populatiei ursine au fost insa egoiste. El a dorit sa fie unicul vanator de pe meleagurile noastre si a decretat prohibitia pentru oamenii de rand.
Se pare ca in 1940 mai erau cam 1.000 de ursi in Romania, iar pe atunci oricine ii putea vana. Ulterior, dupa instaurarea interdictiei de impuscare, populatia de ursi a crescut pana la 5.000, in 1964, la moartea lui Gheorghiu-Dej, si apoi la 8.000, in 1989.
„Motivul pentru care ursul are nevoie sa fie protejat este calitatea lui de specie santinela, fiind cel mai mare animal al padurii. Conservand ursul, se conserva intregul habitat forestier”, explica in continuare Watkins. Referitor la masura romaneasca de „management prin vanatoare” a ursului, specialistul britanic si-a exprimat clar opozitia. „Nu ar trebui sa fie omorate aceste animale decat daca se demonstreaza stiintific necesitatea tinerii sub control a numarului lor. Pana acum n-am vazut nimic sa indice acest lucru”, afirma Watkins.
Carne de tun pentru vanatorii iscusiti
Intrucat oficial este necesar sa fie atins un optim al populatiei de ursi din Romania, suplimentul este inlaturat prin intermediul gloantelor. In ajutorul nostru „sar” strainii care scot din buzunar pana la 7.000 de euro pentru fiecare trofeu de urs (blana cruda, plus craniul).
Pretul este dat prin calcularea punctelor CIC (Consiliul International de Vanatoare) dupa jupuirea blanii de pe animal. Daca ochitorul doreste sa scoata trofeul din tara are nevoie de o adeverinta CITES, eliberata de la Ministerul Mediului. Animalele sunt considerate „piese”, iar una ranita si nerecuperata costa 1.500 de euro. Organizarea unei zile de vanatoare costa 150 de euro pe cap de vanator.
Pana una-alta, multe pensiuni vanatoresti scot bani buni de pe urma celor care fac din uciderea ursilor un sport. Spre exemplu, trei zile de vanatoare cu patru zile de pensiune completa costa 1.500 de euro de vanator si 600 de euro de insotitor.
Vanatorul poate alege sa pastreze sau sa vanda carnea animalelor pe care le-a omorat. Daca angro kilogramul de carne de urs costa 9 lei, pe farfurie ajunge la 450 de lei. Considerata a avea calitati afrodiziace, carnea e la mare cautare printre amatorii de delicatese, care de obicei sunt dispusi sa plateasca exact cat li se cere. Cea mai apreciata e laba de urs, care, jupuita, seamana cu piciorul de om. Asta nu-i impiedica pe gurmanzi sa se infrupte din animalul care in urma cu cateva ore alerga liber in padure.
Azilul lui Mos Martin
51 de ursi bruni au gasit refugiu la Zarnesti, in judetul Brasov. Pentru ei, asociatia Milioane de Prieteni si Societatea Mondiala pentru Protectia Animalelor (WSPA) au amenajat, in 2005, un teren de pasune impadurita de cateva zeci de hectare inchiriat pe 49 de ani de la primaria din localitate. Proiectul a costat un milion de euro, donati in totalitate de WSPA, iar asociatia brasoveana si-a luat angajamentul de a avea grija de ursi pe viata.
Rezervatia de la Zarnesti a luat fiinta dupa moartea unei ursoaice, Maya, care a trait toata viata la Bran, intr-o cusca. Nemaisuportand detentia, animalul a cedat psihic si a inceput sa-si consume labele. „Am operat-o de trei ori la laba stanga, apoi a inceput sa si-o manance pe cea dreapta”, isi aminteste Cristina Lapis, directoarea asociatiei Milioane de Prieteni. Intr-un final, Maya si-a dat ultima suflare in bratele conservationistei.
„Atunci mi-am dat seama ca, daca nu facem ceva, altii ca ei or sa moara. Este un sindrom de automutilare manifestat si la oamenii care sunt inchisi. Unii suporta puscaria, altii se spanzura”, subliniaza Cristina Lapis.
Toate animalele care traiesc la Zarnesti au fost salvate din diverse parti ale tarii, unde traiau in captivitate, in conditii greu de imaginat. „Fiecare are o poveste cutremuratoare, vine dintr-un loc si are o suferinta in spatele lui. Sunt unii care au 30-34 de ani. Incercam sa le redam o parte din viata furata”, povesteste Cristina Lapis.
Exista inca ursi folositi pe post de atractie turistica. Este cazul lui Muki, tinut dupa gratii in spatele unui restaurant din Balvanyos, Covasna. Desi incalca flagrant legea, „gardienii” sai nu vor sa-i dea drumul, in ciuda eforturilor depuse in ultimii doi ani de Cristina Lapis.
Tranzitia catre libertate
„Primul lucru pe care l-a facut un urs venit la noi dupa ce a petrecut 30 de ani pe beton a fost sa imbratiseze un copac. El a simtit ca acela este mediul lui natural”, spune Lapis. Altii au insa probleme de acomodare cu proaspat dobandita libertate si le este foarte greu sa se adapteze la un spatiu deschis. „Un urs s-a invartit 6 luni in jurul unui bolovan, desi avea 12 hectare de padure in spatele lui”, continua ea.
Animalelor nou-venite nu li se poate da pur si simplu drumul in rezervatie. Ele au nevoie sa petreaca o vreme intr-un spatiu separat de un gard de ceilalti ursi. Dupa trei luni, portile se deschid, dar ursii nu sunt intotdeauna receptivi la contactul cu semenii lor si refuza socializarea. „Le e frica ingrozitor de alti ursi. Doar cei care au stat mai multi intr-o cusca stabilesc mai usor o relatie cu semenii lor”, afirma Lapis.
Obiceiurile alimentare ale ursilor crescuti in custi sunt de asemenea bizare. „Sunt total deviati. Sunt unii care mananca doar paine.” Ademenite initial cu zmeura si mure, animalele si-au manifestat, din contra, preferinta pentru hrana cu care au fost obisnuiti in timpul captivitatii.
Cu rabdare si perseverenta, in rezervatie ursii au facut progrese, in timp incepand sa consume si frunze de alun. „Le dam de mancare la ore si in locuri diferite, ca sa-i determinam sa caute”, povesteste Lapis.
Turismul care ucide
WSPA a desfasurat acum cativa ani un proiect impreuna cu Fundatia Carpati, Primaria Brasov si agentul de salubritate din zona. Au lipit postere in care li se spunea oamenilor ca este ilegal sa-si lase gunoiul oriunde si ca este indicat sa-l depoziteze adecvat. De asemenea, au amplasat tomberoane anti-urs.
„Un urs a fost gasit mort langa o ghena. Autopsia a aratat ca avea stomacul plin de pungi de gunoi, care i-au cauzat decesul”, povesteste Watkins.
Obiceiul ursilor de a veni la tomberoane ca sa se hraneasca a fost cauzat in primul rand de om. „In trecut, personalul de la hotelurile montane punea intentionat alimente pentru a atrage ursii la fotografii pentru turisti. Apoi tot mai multi ursi au inceput sa vina la autoservire”, ne lamureste Watkins.
Problema a degenerat, iar proportiile ei nu au mai putut fi controlate. „Nu le poti spune ursilor ca nu mai vrei sa vina maine, pentru ca ei vor continua sa soseasca pentru mancare.” Conform specialistului, asa au aparut ursii habituati, care prefera sa scurme prin resturi de la mesele oamenilor decat sa caute fructe de padure. Rezultatul a fost, logic, si cresterea frecventei intalnirilor dintre om si animal.
Ultimul mohican
Pentru multe tari europene, ursii care odinioara misunau prin toate padurile sunt o simpla amintire. „Ultimul urs brun din Marea Britanie a fost vanat acum 1.000 de ani”, indica Victor Watkins de la WSPA. „Acum sunt 15 ursi in toata Franta, 100 in Spania, 300 in Grecia si 100 in Italia”, continua Watkins.
„Nici in Germania nu mai sunt ursi”, spune Cristina Lapis. „Acum un an, un urs a trecut granita din Italia si s-au speriat toti pentru ca s-au dezobisnuit de prezenta lor. La fel s-ar putea intampla si la noi, iar copiii nostri ar putea vedea ursul doar la «Antipa». Daca se declanseaza o boala, o schimbare de clima, ursii pot sa dispara. Nu ne permitem sa facem orice cu ei”, avertizeaza Lapis.
