Ieri, la sediul Consiliului Judetean Alba a avut loc o prima intalnire dedicata infiintarii Agentiei Locale a Energiei Alba (ALEA). Aceasta Agentie este infiintata printr-un proiect european castigat in anul 2007 de Consiliul Judetean Alba in parteneriat cu Departamentul la Manche din Franta si municipalitatea Ios din Grecia. Pe scurt, proiectul presupune crearea a trei astfel de agentii – cate una pentru fiecare partener – agentii care vor actiona ca organisme calificate de identificare si evaluare a problemelor locale din domeniul energiei. ALEA are ca scopuri: elaborarea unei politici energetice la nivel judetean si local; cresterea gradului de informare si educatie in domeniul energiilor regenerabile a cetatenilor si factorilor de decizie din administratie si sectorul privat; eficientizarea consumului de energie la nivelul judetului; implementarea unui sistem de productie a energiei din surse regenerabile, existente in judetul Alba. ALEA va fi de asemenea, un centru de initiere si promovare a cooperarii atat la nivel regional cat si la nivel national si european, asigurand un schimb permanent de informatii si experienta intre agentiile de eficienta energetica din Europa si Romania.
Membrii fondatori ai ALEA sunt Consiliul Judetean Alba, Consiliul Local Alba Iulia, Consiliul Local Cugir, Consiliul Local Poiana Vadului, Asociatia Ecoabrud, Albamont, Institutul de cercetare si Proiectare pentru Electrotehnica Bucuresti, SC Electrica Transilvania Sud SA, Asociatia de Proprietari "Crisana" Alba Iulia si Grupul scolar Agromontan "tara Motilor" Albac, toate aceste entitati asigurand reprezentarea tuturor categoriilor de public tinta in cadrul Agentiei.
In sedinta de ieri a fost ales Consiliul Director format din 7 membri si au fost aprobate Statutul si Actul Constitutiv, urmand sa se demareze procedurile de inregistrare legala si dobandire a personalitatii juridice, astfel ca cel tarziu la 13 martie a.c Agentia sa poata incepe sa functioneze efectiv. Presedinte al consiliului director a fost ales Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba, acesta fiind secondat de domnul Armean Gabriel – Viceprsedinte, reprezentant al Consiliului Local Alba Iulia, domnul Radu Glovanschi – Secretar General, reprezentant al Agentiei Romane pentru Conservarea Energiei, filiala Sibiu si 4 membri ai Consiliului Director: Ioan Bodescu – Presedintele Asociatiei de Proprietari "Crisana" Alba Iulia; Ioan Perju – Director General Electrica Transilvania Sud, Vasile Moisa – Presedinte Albamont si Rodica Toma – Presedinte EcoAbrud. "Infiintarea acestei agentii in judetul Alba deriva din preocuparea Consiliului Judetean Alba de a realiza o politica de dezvoltare durabila in domeniul eficientei energetice si a protectiei mediului, in conformitate cu standardele UE. Practic, prin intermediul acestei Agentii, in care sunt parteneri atat reprezentantii administratiei si sectorului privat cat si reprezentantii cetatenilor, se creeaza o structura capabila sa dezvolte politici adaptate strict la nevoilor judetului Alba de utilizare a energiilor alternative. De asemenea, la nivel regional, Agentia va un centru de informatii ce vapromova utilizarea surselor de energie regenerabila", a declarat Ion Dumitrel. Valoare totala a proiectului prin care se creeaza ALEA este de 1,38 milioane de euro, din care pentru Alba revin aproape 340.000 de euro. Valoarea cofinantarii asigurate de Consiliul Judetean Alba este de 168.000 de euro.