Un constructor britanic a realizat prima casa cu zero-carbon

Compania britanica Barratt Developments a construit prima locuinta cu zero-carbon, informeaza The Guardian. Casa verde de la Barratt, care a fost construita la Buildings Research Establishment din Watford, este dotata cu cele mai recente tehnologii, printre care panouri solare, sistem de colectare a apei de ploaie si pompa de incalzire.

Constructorii de locuinte vor fi obligati de guvern sa construiasca numai case cu zero-carbon incepand cu anul 2016, iar cei mai multi incearca deja sa indeplineasca aceasta tinta.

Mark Clare, directorul executiv al Barratt, a declarat ca nu va fi usor de redus costul prototipului pentru nivelul commercial, dar crede ca se poate realiza. Cel mai important lucru este sa se construiasca locuinte pe care oamenii sa le compere, a mai spus acesta.

La randul sau, ministrul britanic al locuintelor, Caroline Flint, a declarat ca scopul este construirea de case mai bune, nu mai multe. „De aceea toate noile case trebuie sa fie cu zero-carbon incepand cu 2016. Acesta este cel mai ambitios program din lume”, a declarat ministrul.

Consiliul Cladirilor Verzi din Marea Britanie (GBC) a elaborat, recent, un raport prin care defineste cum ar trebui sa arate in realitate o cladire cu zero-carbon. Este foarte probabil, noteaza The Guardian, ca acesta sa fie baza pentru viitoarea legislatie pe care o pregateste guvernul.

Constructorii s-au aratat nemultumiti de costurile pe care le implica o cladire cu zero-emisii si au dorit sa poata investi in energie regenerabila, precum turbine eoliene care ar fi mai ieftine pentru ei. Insa guvernul va implementa, cel mai probabil, indicatiile GBC ca o locuinta zero-carbon sa-si produca aproape toata energia necesara local sau foarte aproape de locatie.

Barratt planuieste sa construiasca 200 de case cu zero-carbon pe locul spitalului Hanham Hall de langa Bristol. O treime dintre acestea vor fi accesibile si pentru cumparatori cu venituri mici. Acestea vor fi gata in 2011.

Casa verde de la Barratt nu foloseste gazul. Pompa de incalzire este alimentata cu electricitate produsa de celulele fotovoltaice de pe acoperis. Apa calda provine in cea mai mare parte de la un panou solar de pe acoperis. De asemenea, ferestrele sunt dotate cu obloane automate care se inchid atunci cand se face prea cald vara.

spot_img

Ultimele știri