Uniunea Europeană prelungește termenul limită al obligației statelor membre de a constitui stocuri de gaze naturale la un nivel de 90%, pentru a evita costuri crescute speculativ.
Ţările membre au acum până la finele anului 2027 să-și indeplinească obligaţiile de contribuţie la independenţa energetică a regiunii, câștigând flexibilitate în achiziţia de gaze.
Măsura a fost adoptată în contextul instabilității pieței energetice și al presiunilor legate de securitatea aprovizionării.
Votul Parlamentului European a trecut cu o majoritatelargă: 542 de voturi pentru, 109 împotrivă și 30 de abțineri.
Obiectiv anual de 90% – dar cu mai multă flexibilitate
Noul regulament introduce reguli mai flexibile pentru atingerea obiectivului de umplere a stocurilor.
Astfel, ținta de 90% va putea fi atinsă oricând în perioada 1 octombrie – 1 decembrie, fără obligația menținerii constante a acestui nivel până la sfârșitul perioadei.
Totodată, în condiții dificile de piață – cum ar fi prețuri foarte ridicate cauzate de speculații – statele membre vor putea devia de la obiectiv cu până la 10%, cu posibilitatea extinderii acestei marje la 15% prin decizie a Comisiei Europene.
Transparență sporită privind originea gazului stocat
Odată cu prelungirea regulamentului, va fi introdusă o cerință suplimentară de transparență:
fiecare autoritate națională competentă va raporta proporția gazului din depozite care provine din Federația Rusă.
Măsura face parte din eforturile continue de reducere a dependenței de Rusia, începută odată cu criza energetică din 2022.
O măsură cu efect direct asupra pieței
Raportorul proiectului, Borys Budka, a subliniat că legislația adoptată „va reduce prețurile la gaze în Europa” și va contribui la obiectivul strategic al Uniunii: independența energetică față de furnizorii considerați nesiguri.
„Această revizuire oferă mai multă flexibilitate și mai puțină birocrație”, a adăugat el.
Urmează aprobarea finală de către Consiliu
Deși votul din Parlamentul European este decisiv din punct de vedere politic, regulamentul urmează să fie aprobat oficial de Consiliul UE înainte de publicare în Jurnalul Oficial.
De ce este importantă stocarea gazelor?
În lunile de iarnă, instalațiile de stocare acoperă aproximativ 30% din consumul de gaze al Uniunii.
Criza din 2022, generată de invazia rusă în Ucraina și restricțiile asupra aprovizionării cu gaze, a evidențiat cât de vulnerabilă este Europa din punct de vedere energetic.
În acest context, UE a stabilit reguli stricte de constituire a stocurilor, cu scopul de a garanta accesul cetățenilor și economiei europene la energie sigură și accesibilă.