Ucisa de urs, in timp ce vorbea la telefon cu mama ei

O fata de 19 ani din Rusia a fost ucisa de urs, in timp ce o suna pe mama ei, prin telefonul mobil, pentru a-i cere ajutor.
 

Incidentul, relatat de publicatia britanica Daily Mail, s-a produs in estul Siberiei, in satul Termalniy din apropierea orasului Petropavlovsk Kamchatskiy.

Olga Moskalyova (19 ani), studenta la psihologie, era insotita de tatal ei vitreg, Igor Tsyganenkov.

Ambii au fost ucisi de acelasi animal, la interval de cateva minute. Prima victima a fost tatal.

 

Mama a crezut initial ca fiica ei glumeste

Olga a reusit sa fuga cativa zeci de metri, dar a fost ajunsa din urma de animalul furios.

Olga a sunat-o la telefon de trei ori pe mama sa, Tatiana. In prima convorbire, Olga a strigat prin telefon: “Mama, ursul ma mananca! Mama, agonia e atat de lunga… Mama, ajuta-ma!”. Initial, mama a crezut ca fiica ei glumeste.
 

Imediat dupa aceea, Olga a sunat-o din nou: “Mama, ursul s-a intors. S-a intors cu trei pui… Ma mananca!”. Legatura telefonica s-a intrerupt din nou.

Se pare ca animalele au plecat pentru scurta vreme, pentru a-si lasa victima sa moara.

A urmat cel de-al treilea apel telefonic al Olgai pentru mama ei: “Nu ma mai doare, nu mai simt nimic. Iarta-ma pentru tot… Te iubesc atat de mult".
 

Tatiana a incercat sa-i telefoneze sotului ei, Igor, nestiind ca si acesta murise, apoi a alertat politia.

Primii salvatori, ajunsi la locul incidentului la o jumatate de ora de la ultimul apel telefonic al Olgai, au gasit ursii devorandu-si victimele.

In aceeasi zi, o echipa de sase vanatori, trimisa in zona, a ucis ursoaica si pe cei trei pui.

Mihai Diac
 

spot_img

Ultimele știri