Trei miliarde de copaci vor fi plantați în statele membre UE până în 2030

Comisia Europeană a anunțat că va lansa anul viitor o strategie a pădurilor, care va fi în concordanță cu obiectivele anunțate recent. Ca parte din această strategie, până în 2030 vor fi plantați trei miliarde de copaci, în cele 27 de state membre.

Acum două zile, Comisia Europeană a adoptat noua strategie privind biodiversitatea, dar și strategia agricolă „De la fermă la consumator”, pentru a asigura un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic.

În conformitate cu Green Deal (Pactul verde european), strategiile propun acțiuni și angajamente ambițioase ale UE pentru a combate declinul biodiversității în Europa și în întreaga lume și pentru a transforma sistemele noastre alimentare în standarde mondiale pentru durabilitatea competitivă, protecția sănătății umane și planetare, precum și pentru mijloacele de subzistență ale tuturor actorilor din lanțul valoric alimentar.

Noua strategie privind biodiversitatea abordează factorii-cheie ai declinului biodiversității, cum ar fi utilizarea nesustenabilă a uscatului și a mărilor, supraexploatarea resurselor naturale, poluarea și speciile alogene invazive. Adoptată în plină pandemie de COVID-19, strategia este un element central al planului de redresare al UE, fundamental pentru prevenirea apariției unor epidemii viitoare și consolidarea rezilienței la acestea, precum și pentru oferirea unor oportunități imediate de afaceri și de investiții pentru relansarea economiei UE. Aceasta urmărește, de asemenea, să integreze considerațiile legate de biodiversitate în strategia globală de creștere economică a UE.

Strategia propune, printre altele, stabilirea unor obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor și a râurilor deteriorate, îmbunătățirea sănătății habitatelor și a speciilor protejate din UE, readucerea polenizatorilor pe terenurile agricole, reducerea poluării, „înverzirea” orașelor noastre, consolidarea agriculturii ecologice și a altor practici agricole favorabile biodiversității și îmbunătățirea sănătății pădurilor europene.

Pentru a proteja toate pădurile seculare, Uniunea Europeană trebuie să crească reziliența, calitatea și cantitatea pădurilor, în special ținând cont de incendiile de vegetație, secetă, dăunători, boli și alte amenințări care probabil vor crește odată cu schimbările climatice. Pentru a menține funcțiile acestora pentru biodiversitate și climat, toate pădurile trebuie păstrate sănătoase”, se arată în strategia pentru biodiversitate.

Pentru a face ca acest lucru să se întâmple, Comisia Europeană va propune, în 2021, o strategie dedicată pădurilor din UE, în acord cu ambițiile legate de biodiversitatea și climat. Obiectivul principal va fi plantarea a cel puțin trei miliarde de copaci în Uniunea Europeană, până în 2030, respectând principiile ecologice.

„Așa vor fi create oportunități substanțiale de joburi care vor avea legătură cu colectarea și cultivarea semințelor, plantarea răsadurilor și asigurarea dezvoltării acestora”, se mai arată în strategie.

Ecologiştii au avertizat că ţinta principală a planului, de a planta cel puţin 3 miliarde de arbori până în 2030, „respectând deplin principiile ecologice” ar putea fi doar o mică parte a soluţiei, potrivit The Guardian.

„Plantarea a 3 miliarde de copaci este realmente un obiectiv spectaculos şi vizual, dar s-a demonstrat că plantarea de noi arbori nu este un panaceu şi nu este mereu de ajutor”, a spus Chylarecki.

Mai important va fi obiectivul cartografierii, monitorizării şi „protejării stricte” a ultimelor păduri primordiale care au mai rămas în UE şi care au supravieţuit aproape în fiecare stat membru dar sunt în continuare ameninţate de activitatea umană de felul tăierii ilegale de copaci.

spot_img

Ultimele știri