text de Alexandra Kartman
Apreciate de unii, desconsiderate de altii, ONG-urile de mediu din Romania, desi putine la numar, au puncte de vedere clare pe care incearca sa le faca auzite. Cat de tare se aude vocea acestor organizatii? Cat de receptive sunt autoritatile de mediu la aceasta voce? Un posibil raspuns ni-l da Ionut Apostol, Director Executiv al fundatiei "Terra Mileniul III", care ne-a oferit, pe langa un scurt istoric organizational si o parere alternativa cu privire la controversata operatiune "Rabla".
Ionut Apostol: "Fundatia Terra Mileniul III a fost infiintata in 1998, avand ca domeniu principal de activitate schimbarile climatice. Ne ocupam in general de domeniul energetic si de reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in acest sector.
Dar atingem si sectorul de transporturi si alte sectoare industriale unde fie din procese de ardere a combustibililor fosili, fie din alte procese se emit gaze cu impact asupra climei. In acest sens derulam activitati de genul: participarea publica in cadrul unor proiecte cu potential impact negativ asupra mediului si populatiei, proiecte de educatie ecologica, de consientizare si implicare a publicului in luarea deciziilor de mediu.
Incepand cu anii 2000 ne-am oferit sprijinul atat Ministerului Mediului, cat si Ministerului Economiei pentru armonizarea legislatiei Romaniei cu legislatia europeana si implementarea unor instrumente care sa permita aplicarea legii respective".
Referindu-se la programul de innoire a parcului national auto, demarat si implementat de Administratia Fondului pentru Mediu, Ionut Apostol e de parere ca "toata ideea acestui program de inlocuire a autovehiculelor vechi cu unele noi si subventia respectiva ar fi trebuit sa vina din partea producatorilor, pentru a-si creste cifra de vanzari. Atunci banii respectivi, ca fonduri publice, ar fi fost folositi in alt mod, pentru alte sectoare". Un alt aspect subliniat de Apostol a vizat solicitarea adresata Ministerului Mediului si Administratiei Fondului pentru Mediu a unui "raport de evaluare a impactului, a succesului in implementarea acestui program. Daca si-au propus reducerea emisiilor, daca si-au propus reducerea poluarii, cum a ajutat programul in acest sens… Nu am primit un rezultat satisfacator, pentru ca nu ni s-au oferit date concrete.
Mi-as dori ca autoritatile de mediu sa urmareasca mai mult spiritul legii si nu litera ei. Ştiu ca este dificil in administratia publica, din mai multe puncte de vedere, insa in domenii precum sanatatea sau industria mediului nu-ti poti permite sa gandesti pana aici merge legislatia, eu mai mult nu fac", a concluzionat Ionut Apostol.