O fosta balerina indragostita de costumatiile de scena reconditioneaza haine vechi, transformandu-le in adevarate opere de arta. Carolina Ecaterina Ciotu transforma siragurile de margele, paietele de pe rochiile vechi și firele din draperii in materie prima pentru a da o noua viata hainelor ingalbenite de timp sau doar demodate. Nu este adepta shoppingului extrem pentru infrumusetare, considerand ca o femeie poate fi frumoasa folosind doar ce are prin casa.
Text de Loredana Pana
De unde a pornit ideea reconditionarii hainelor?
Vedeam hainele cum stau degeaba in dulap, dar de care imi era mila sa le arunc. Am vrut sa le infrumusetez ca sa le mai pot purta. Am gasit la mama tot felul de margelute, dantele si am incercat sa dau hainelor o noua viata. Imi place sa spun ca activitatea mea este ca un coafor pentru haine. Am inceput sa lucrez pentru mine, sa vad ce iese. Eu nu fac croitorie, nu cususem niciodata, meseria mea de baza fiind regie de film. Mi se par foarte banale hainele din magazin, toata lumea e imbracata la fel si am vrut sa fac ceva deosebit. Am facut foarte mult balet si imi plac lucrurile care tin de scena. Cand m-am lasat de balet nu am mai purtat hainele de scena si imi era foarte dor de ele. Poate si asta m-a indemnat sa fac cateva tinute pentru mine, ca sa ma simt in apele mele si sa retraiesc momentul.
Care este procedeul tau de lucru?
Lucrez numai la comanda, cu ac si ata. Fac desen unicat si propriu. Nu pot sa lucrez in serie, nici nu as putea sa fac doua la fel. Toate sunt cusute pas cu pas, nu la masina. Am incercat sa cos si la masina, dar am vazut ca materialul presat la masina moare. Atunci cand e cusut de mana isi pastreaza volumul si suflul de viata. Iti da o alta senzatie cand pui mana pe el. In general fac ce-mi cere clientul dupa ce ii spun care este viziunea mea.
Cat dureaza sa reconditionezi ceva?
Cand ma pun pe lucru termin in cateva zile, pentru ca imi place sa-l vad gata. Nu-mi place sa aman pentru ca se pierde ideea. E ca un tablou… cand incepi sa pictezi trebuie sa urmaresti ideea si mersul pensulei. Incerc sa mi le imaginez ca intr-un scenariu dintr-o poveste. Daca bluza e prea simpla, ii pun putina dantela, daca e prea fada, ii dau putina culoare. Imi place sa ma joc cu culorile. Imi plac extremele de culori.
Cat costa o reconditionare?
La noi in tara lucrul manual nu prea este apreciat. Eu sunt o norocoasa, pentru ca oameni care au venit la mine au vazut care sunt munca si efortul pe care le depun. Nu am preturi standard, stabilesc pe loc cu clientul, incerc sa impac pe toata lumea. Daca o persoana vine la mine cu o haina proprie, atunci pretul este mai mic. Depinde de ce hotaram sa schimbam si ce materiale noi cumpar. O zi de munca poate costa de la 100 de lei in sus, depinde cat de migaloasa este treaba pe care trebuie sa o fac. Vreau sa fie toata lumea frumoasa. Cateodata am lucrat si in dezavantajul meu. Asta nu este o afacere din care vreau sa castig foarte mult.
Ce fel de materiale folosesti?
Pentru hainele foarte vechi incerc sa folosesc materiale noi ca sa le fac mai rezistente. Cand lucram doar pentru mine decupam materiale de la hainele vechi care nu mai puteau fi reparate. Folosesc dantela, margele vechi, broderii si tot ce mi se pare mai interesant. Mi-am cumparat materie prima din secondhanduri si din targurile vintage.
Incerci sa descurajezi goana dupa cumparaturi?
Da. Nu este nevoie sa aruncam banii mereu pe haine noi, pe care le purtam de cateva ori si apoi le aruncam intr-un colt al dulapului. Plus ca de fiecare data cand suntem intr-un magazin cumparam fara sa realizam si cand ajungem acasa ne dam seama ca de fapt nu ne place produsul. Plus ca se intampla sa se strice ceva foarte repede, nu merita sa aruncam direct. Mi-am cumparat o data o pereche de pantofi foarte frumosi, in care ma simteam extraordinar. Cum am iesit cu ei pe strada le-am stricat botul intr-o piatra. I-am imbracat in dantela si am aplicat cateva brose si asa am facut o pereche de pantofi care aratau ca noi, fara alte investitii.
Care este stilul tau?
Hainele mele au o tenta ruseasca. In Rusia, in perioada secolului XVIII spre XIX s-a folosit broderia manuala. Am in magazin o rochie pe care am facut-o dintr-o camasa de noapte, pe care am primit-o, dar mi-a fost mare. Am cumparat o dantela, am cusut perle si acum e o rochie de seara.
Care iti este cel mai drag obiect vestimentar?
O fusta veche de 100 de ani. I-am refacut partea de sus, ca sa fie mai moderna, iar pe deasupra am pus o broderie, dar am avut grija sa-i pastrez tenta de vechi. Am purtat-o cand am participat la primul targ de handmade si atunci am fost remarcata de cei de la Opereta Nationala „Ion Dacian”, care m-au si invitat sa fac o expozitie acolo. Pentru ca toate hainele mele au tenta de epoca si teatru, expozitia s-a numit „Scene pe strada”. In timp ce am avut expozitia am facut o colaborare pentru un spectacol, iar actorii au purtat tinutele facute de mine.
Incerci sa combini vechiul cu nou. Care este mesajul pe care vrei sa-l transmiti cu aceste haine?
Eu incerc ca hainele pe care le vedem in filme, povesti si teatre sa le fac purtabile pe strada. Fiecare fata vrea sa fie frumoasa, mai romantica, mai papusa. S-a pierdut asta in timp. Vreau ca femeia sa fie mai feminina si nici macar nu trebuie sa-si cumpere lucruri noi, ci sa foloseasca ce are deja prin casa. Incerc sa folosesc lucruri vechi, pentru ca acum nu se mai fac lucrurile care se faceau odata. Dantela veche nu se desira, nu se destrama, pentru ca a fost lucrata ca la carte. Acum totul se lucreaza la masina si daca s-a rupt o margica se duce tot firul.
