Barna Tánczos, ministrul Mediului, susține că nu există o relaţie directă cauză-efect între tăierile ilegale de păduri şi apariţia urşilor uneori chiar şi în curţile şcolilor din oraşe. Potrivit acestuia, în România sunt tăiați mult mai puțini copaci decât susținea fostul ministru al Mediului.
Într-un interviu acordat portalului Székelyhon.ro, Barna Tánczos a declarat că este exagerată – şi o manevră de campanie a predecesorului său – afirmaţia potrivit căreia în România sunt tăiaţi anual 20 de milioane de metri cubi de copaci, în mod ilegal. În opinia sa, practica tăierilor ilegale este mult mai redusă cantitativ, notează g4media, care citează Rador.
Ministrul a adăugat că a cerut ajutorul ministrului Justiţiei pentru a forma specialişti în cadrul autorităţilor penale pentru depistarea infracţiunilor forestiere.
„Vorbim despre o mafie a pădurilor, însă nu vedem niciun caz pe masa tribunalelor”, a declarat acesta, adăugând că, dacă nu avem profesionişti care să depisteze cazurile de tăiere ilegală a pădurilor, orice efort de a ne proteja pădurile îşi va pierde credibilitatea.
Tánczos şi-a manifestat îndoielile şi în privinţa afirmaţiei că suprapopulaţia urşilor din România ar avea legătură numai cu tăierile ilegale. În opinia sa, este greşit să spunem că “ursul ajunge până în curtea şcolii pentru că cineva taie lemne în vârful muntelui”. El consideră că marii prădători au apărut şi în aşezările umane, între altele, din cauza perturbării ordinii, liniştii şi armoniei în păduri – pe lângă exploatarea forestieră, în urma practicării motociclismului de teren în păduri, culegerea supradimensionată a fructelor de pădure şi alte activităţi omeneşti -, ceea ce este şi în detrimentul animalelor sălbatice.
Ministrul a vorbit și despre decizia ”iresponsabilă” luată de Ministerul Mediului în 2016, când a eliminat posibilitatea intervenţiei omului în reglementarea populaţiei de urşi. De atunci, se permite doar îndepărtarea sau împuşcarea urşilor care creează probleme în zonele cu populaţie umană, conform unei cote de intervenţie. Barna Tánczos a reamintit că parlamentul a adoptat anul trecut o lege care cuprinde o cotă de prevenţie şi o cotă de intervenţie. Ministerul trebuie să stabilească aceste cote până în data de 15 mai.
Barna Tánczos consideră că este nevoie de o nouă concepţie în problema urşilor, iar ministerul se pregăteşte să introducă criterii pe baze ştiinţifice în gestionarea fondului cinegetic. Ministrul a promis că se va schimba şi gestionarea pagubelor cauzate de animalele sălbatice. El a spus că Ministerul Mediului a neglijat de ani întregi compensarea pagubelor şi nu a plătit nici daunele care se cuvin proprietarilor de păduri protejate. Barna Tánczos a promis că aceste datorii vor fi plătite şi că problema despăgubirilor va avea prioritate în activitatea ministerului.
Citește și:
Greenpeace România: autoritățile depistează doar 1% din totalul tăierilor ilegale de lemn