O echipă de peste 100 de oameni de știință a evaluat impactul încălzirii globale asupra a mii de specii de copaci din Amazon pentru a descoperi impactul a 30 de ani de schimbări climatice. Aceştia au descoperit că pădurea amazoniană, cea mai mare pădure tropicală de pe Terra, nu reuşeşte să ţină pasul cu modificările climatice, potrivit unui studiu recent, publicat în revista Global Change Biology.
Potrivit experţilor, pădurea tropicală din Amazonia a început să se adapteze la o climă mai uscată, însă nu într-un ritm suficient de rapid pentru a supravieţui modificărilor climatice.
O echipă internaţională de oameni de ştiinţă, condusă de cercetători de la Universitatea Leeds din Marea Britanie în colaborare cu peste 30 de instituţii din întreaga lume, a utilizat date înregistrate pe termen lung pentru a monitoriza vieţile unor copaci din bazinul amazonian.
Cercetătorii au descoperit că începând din anii 1980 arborii iubitori de umezeală au murit în rate mai rapide decât copacii din alte specii şi că ei nu au fost înlocuiţi de plante mai bine adaptate la un climat mai uscat.
Studiu: frecvența inundațiilor din Amazon este de 5 ori mai mare din cauza încălzirii oceanului Atlantic
Adriane Muelbert, profesor la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Leeds, a declarat: „Răspunsul ecosistemelor a rămas în urma ratei de avansare a modificărilor climatice. Datele ne arată că secetele care au lovit bazinul amazonian în ultimele decenii au avut consecinţe grave asupra structurii pădurii, cu o mortalitate mai ridicată pentru speciile de copaci care sunt cele mai vulnerabile la secetă şi cu o creştere compensatorie ce a fost insuficientă în rândul speciilor mai bine adaptate pentru a supravieţui la condiţii mai uscate”.
Totuşi, oamenii de ştiinţă au descoperit că există şi anumiţi „câştigători” în lupta pentru supravieţuire în contextul modificărilor climatice, nu doar „pierzători”. Copacii mai mari, predominant specii de foioase, domină arborii mai mici.
Specialiştii sunt de părere că aceşti copaci mari beneficiază de pe urma unei cantităţi mai mari de dioxid de carbon prezentă în atmosferă, care le permite să crească mai repede. Acest lucru sugerează, de asemenea, că concentrațiile mai mari de dioxid de carbon au un impact direct asupra compoziției pădurilor tropicale și asupra dinamicii pădurilor – felul în care pădurile cresc, mor și se schimbă.
Peste 120.000 de hectare de pădure amazoniană dispar anual din Peru
În plus, „copacii-pionier” – arbori care răsar repede şi acoperă golurile rămase după moartea unor copaci – se descurcă la rândul lor destul de bine în Amazonia.
„Impactul modificărilor climatice asupra comunităţilor forestiere constă în consecinţe importante pentru biodiversitatea pădurii tropicale. Speciile cele mai vulnerabile la secetă prezintă un risc dublu, întrucât ele sunt în mod tipic restricţionate la câteva zone din inima Amazoniei, fapt care le supune unui risc mai mare de extincţie dacă acest proces va continua”, a spus unul dintre coatorii studiului, Kyle Dexter, profesor la Universitatea Edinburgh.
„Descoperirile noastre au subliniat nevoia adoptării unor măsuri mai stricte pentru a proteja pădurile tropicale existente şi intacte. Se ştie deja că despăduririle practicate pentru agricultură şi creşterea animalelor vor contribui la intensificarea secetelor în această regiune, iar ele vor exacerba efectele provocate deja de modificările climatice”, a adăugat el.