Incendiul din Delta Dunarii a afectat o suprafata de „aproximativ 120 hectare de teren in mod disipat, intre care aproximativ 50 de hectare masa stuficola si 70 de hectare vegetatie ierboasa”, arata primele concluzii ale Oceanic Club Constanta.
Organizatia de mediu efectueaza, impreuna cu reprezentanti ai Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD), o evaluare a pagubelor asupra florei si faunei din zona localitatii Vadu, Constanta, unde, la sfarsitul saptamanii trecute, a avut loc un incendiu de proportii.
Surpriza aparuta insa consta in faptul ca membrii organizatiei au primit un e-mail in care un cetatean, martor ocular, spune ca a observat doi barbati care intretineau focul in noaptea de 21 spre 22 august, in jurul orei 24.00 in zona stuficola din Delta.
Egretele si starcii cenusii s-au refugiat spre Lacul Sinoe
Primele concluzii ale Oceanic Club asupra pagubelor pricinuite de incendiu arata si faptul ca nu au fost identificate cadavre de mamifere, pasari sau reptile.
Incendiul a avut insa un efect negativ asupra unor grupuri mici de pasari (chire, pescarusi, egrete, starci cenusii) care au parasit zona respectiva, „observandu-se o concentrare mai mare decat cea uzuala a acestora la nord de drumul betonat care leaga localitatea Vadu catre Lacul Sinoe”.
„O parte insemnata din vegetatie era inca verde, iar zona era inundata de apa, iar acest lucru a condus la dezvoltarea focului intr-o dispunere insulara fara sa afecteze o suprafata compacta. Incendiul s-a produs intr-un sector frecventat de cirezi de vite, fapt ce nu permite instalarea unor populatii insemnate de animale salbatice”, a declarat, pentru „Green Report”, biologul Razvan Popescu Mirceni, presedintele Oceanic Club.
Martor ocular: „Doi barbati intretineau focul”
„Oceanic Club a intocmit o prima evaluare a pagubelor pricinuite de incendiul din Delta Dunarii, iar din aceasta evaluare reiese ca nu au fost gasite animale moarte. Insectele au avut mai mult de suferit. Ce este curios si scrie si in comunicatul Oceanic Club este faptul ca la organizatie a fost trimis un e-mail in care un cetatean, martor ocular, spune ca a aobservat doi barbati care intretineau focul in noaptea de 21 spre 22 august, in jurul orei 24.00 in zona stuficola din Delta”, a spus Grigore Baboianu, guvernatorul RBDD.
Grigore Baboianu a adaugat ca, in cateva zile, va fi intocmit un raport, in urma anchetei care se afla in desfasurare sub supravegherea RBDD si a pompierilor de la ISU Dobrogea, care au declarat, in urma constatarilor, ca focul ar fi putut izbucnit de la o tigara aprinsa, aruncata la intamplare.
Citeste si: O tigara aprinsa a incendiat 10% din Delta Dunarii; Suprafata incendiata din Delta, de trei ori mai mare decat Parcul Herastrau; Guvernatorul Deltei: Incendiul a afectat mai mult insecte, broaste si serpi si mai putin pasari