Potrivit raportului Comisiei Europene publicat recent, aproximativ 37% din apele de suprafață din Europa sunt într-o stare ecologică bună. România se află printre țările cu ape mai curate. Comisia solicită adoptarea unor măsuri mai stricte pentru a preveni deteriorarea suplimentară a rezervelor de apă.
Comisia Europeană a publicat pe 4 februarie cele mai recente rapoarte referitoare la starea apei în Uniunea Europeană, oferind o imagine detaliată a provocărilor majore cu care se confruntă resursele de apă ale regiunii.
Termenul limită stabilit de directiva cadru cu privire la apă (WFD) pentru ca râurile, lacurile, apele de tranziție, apele de coastă și apele subterane din Europa să atingă un statut bun a fost 2015.
Acesta nu a fost îndeplinit și au existat puține îmbunătățiri din 2010 și până astăzi.
Calitatea apei în spațiul comunitar
Conform evaluării, doar 37% din apele de suprafață, inclusiv lacuri, râuri și zonele de coastă, au atins o stare ecologică bună în 2021.
Aceasta poate fi considerată o performanță față de anii anteriori, dar încă departe de obiectivele ambițioase stabilite de legislația europeană.
În plus, doar 26,8% dintre aceste corpuri de apă îndeplinesc standardele de calitate chimică, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă față de 33,5% în 2015.
Această degradare este alimentată de poluarea cu substanțe chimice, cum ar fi mercurul și alte toxine, care afectează grav calitatea apei în multe regiuni ale Uniunii Europene.
Majoritatea habitatelor și speciilor acvatice protejate din UE sunt evaluate ca având statut de conservare slab sau foarte slab.
Chiar și în condițiile în care au fost înregistrate progrese, precum îmbunătățirea sănătății plantelor acvatice în lacuri, acestea nu sunt suficiente pentru a recupera starea generală a apelor.
Apele Europei continuă să fie afectate de substanțe chimice, predominant din poluarea atmosferică provenită din centralele pe cărbune și poluarea difuză din agricultură.
Lipsa îmbunătățirii statutului chimic poate fi parțial atribuită poluanților de lungă durată cum ar fi mercurul și ignifugii bromurați [substanțe aplicate pe anumite produse pentru a inhiba sau încetini aprinderea materialelor combustibile, n.red.].
Fără acești poluanți de lungă durată, 80% din apele de suprafață ar atinge un statut chimic bun, față de doar 29%.
În paralel, apele subterane furnizează două treimi din apa potabilă a UE și susțin ecosisteme precum mlaștinile și râurile.
Statele membre ale UE raportează că 77% din suprafața corpurilor de apă subterană se află într-un statut chimic bun, poluanții majori care cauzează eșecuri fiind nitrații și pesticidele, în timp ce 91% din apele subterane sunt raportate ca având un statut cantitativ bun.
Recomandările CE – măsuri stricte pentru prevenirea unei crize
Pentru a remedia aceste probleme, Comisia Europeană a lansat mai multe recomandări pentru statele membre, printre care:
- Creșterea respectării legislației de mediu, în special în ceea ce privește poluarea cu nutrienți din agricultură și tratamentul apelor uzate, pentru a proteja sănătatea publică și mediul.
- Promovarea reutilizării apei și creșterea eficienței în gestionarea resurselor de apă, prin măsuri de prevenire a supraexploatării acviferelor și combaterea captărilor ilegale de apă.
- Investiții în infrastructura de apă, pentru a rezolva deficitele de finanțare și pentru a sprijini implementarea măsurilor de protejare a apelor și de gestionare a riscurilor de inundații.
- Îmbunătățirea elaborării și a punerii în aplicare a măsurilor de protejare și refacere a biodiversității marine și de reducere a poluării subacvatice.
Totodată, Comisia spune că utilizarea soluțiilor bazate pe natură ar trebui extinse pentru a spori retenția apei și pentru a încetini fluxul ploilor intense, pentru a diminua riscul de inundații.
Presiunile majore includ modificările aduse caracteristicilor fizice și fluxului natural, cum ar fi barajele și canalizarea, care degradează habitatele naturale.
„Realizarea unor râuri cu flux liber și restaurarea unor zone umede este esențială pentru ecosisteme de apă dulce sănătoase și diverse”, se arată în document.
Situația din România
România dispune de o rețea hidrografică diversificată. Conform datelor disponibile, pe teritoriul țării noastre există aproximativ 3.026 de corpuri de apă de suprafață și 143 de corpuri de apă subterană.
Mai mult, țara are un total de 1.550 de arii protejate, dintre care 944 de situri desemnate conform legilor naționale și 606 recunoscute ca situri Natura 2000.
În total, 23,4 % din uscat și 21,4 % din apele marine sunt acoperite de arii protejate.
Ponderea speciilor cu stare bună de conservare este de 45,7%.
Aproximativ 67% din toate corpurile de apă se află într-o stare ecologică bună. Programele de monitorizare s-au îmbunătățit și au fost adăugate noi locuri de monitorizare.
Conform previziunilor pentru România, 87,7 % din corpurile de apă de suprafață vor fi într-o stare ecologicĂ bunĂ până în 2027.
În plus, evaluarea stării chimice arată că 97,6 % din corpurile de apă sunt în stare bună, cu 2,4 % în stare proastă.
Strategiile naționale privind schimbările climatice sunt în curs de actualizare pentru a include măsuri europene de adaptare.
Datele oficiale arată că, până în 2050, debitul a 9 din 10 râuri va scădea, iar secetele vor deveni mai frecvente și mai intense.
Există o probabilitate de 20% ca în următorii 10 ani să apară secete severe, afectând jumătate din terenurile agricole.
De asemenea, crește riscul pentru alimentarea cu apă, hidroenergie și ecosisteme.
Pentru a limita efectele schimbărilor climatice, România a stabilit măsuri de adaptare flexibile, cum ar fi economisirea apei, planuri de restricție în perioadele critice și măsuri pentru retenția naturală a apei.
Impact
Stresul hidric este deja o realitate în Europa, afectând 20% din teritoriu și 30% din populație în fiecare an.
Aceste presiuni se vor intensifica din cauza schimbărilor climatice, provocând posibile conflicte și slăbind coeziunea internă a Uniunii.
Pe lângă stresul hidric, Europa va experimenta mai multe inundații extreme din cauza schimbărilor în modelele meteorologice.
În 2023, inundațiile grave din Italia, Norvegia, Slovenia și pe coasta Mediteranei au dus la pierderi de vieți omenești.
Atât lipsa de apă, cât și inundațiile au costuri economice mari.
De exemplu, evenimentele extreme precum seceta și valul de căldură din 2022 au costat până la 40 de miliarde de euro, iar inundațiile din Germania, Belgia și Olanda din 2021 au generat pierderi de 44 de miliarde de euro.
Fără măsuri de adaptare și atenuare a schimbărilor climatice, daunele directe cauzate de inundații ar putea crește de șase ori până la sfârșitul secolului.
În plus, stresul hidric afectează și ecosistemele acvatice și cele dependente de apă, precum și serviciile pe care acestea le oferă.
De exemplu, o secetă care reduce dimensiunea unui teritoriu umed va reduce habitatul, purificarea apei și stocarea de carbon.
De asemenea, extracția de apă poate amplifica efectele stresului hidric.
Agricultura este cel mai mare consumator net de apă din UE, cu 59% din consumul de apă folosit pentru culturi sau evaporare.
Alte cerințe includ aprovizionarea cu apă potabilă, răcirea pentru producția de energie, industria și natura.
Tendințele actuale arată că este necesar un acces mai bun la informațiile despre resursele de apă pentru a gestiona cerințele concurente într-un mod sustenabil.
Notă: Datele din raport se bazează pe cele 19 state membre care au raportat către Agenția Europeană de Mediu.
Vezi aici raportul pentru România.
#stareaapei #poluareaapei #resursenaturale #crizaapei #apedesuprafata #apesubterane #raportCE #streshidric #cleanwater #waterpollution #climatechange
