Gruparea FC Kaiserslautern din Germania, care a revenit in acest sezon in Bundesliga dupa patru ani petrecuti in esalonul secund, beneficiaza incepand de joi de un nou acoperis pentru stadionul sau, o instalatie de panouri solare de 10.000 metri patrati, informeaza AFP, citat de Mediafax.
"Este vorba despre cea mai mare instalatie de acest gen din lume pe acoperisul unui stadion", au anuntat autoritatile orasului cu ocazia inaugurarii noului acoperis al arenei Fritz-Walter Stadion.
Aceasta instalatie a costat cinci milioane de euro si permite alimentarea cu energie electrica a 450 de locuinte intr-un an.
Echipa FC Kaiserslautern, care a castigat ultima data titlul in Germania in 1998, ocupa locul cinci in Bundesliga, dupa trei etape.