Sistem de monitorizare video pentru transporturile ilegale de lemn

Ministerul Mediului propune dezvoltarea unui sistem naţional de monitorizare video, prin intermediul căruia să se genereze alerte pentru transporturile ilegale de lemn, şi implementarea unui sistem de monitorizare prin intermediul imaginilor satelitare, ce va avea ca scop îmbunătăţirea capacităţii în gestionarea exploatării vegetaţiei forestiere. 

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, Hotărârea de guvern pentru aprobarea notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control şi monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat”.

Este vorba despre o Componentă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu o valoare de 46 milioane euro, care presupune implementarea unor servicii informatice integrate de supraveghere, control, monitorizare a fondului forestier, utilizarea de soluţii digitale pentru păduri şi monitorizarea transportului de masă lemnoasă.

Sistemul va fi integrat cu SUMAL 2.0. și va fi asemănător celui pentru verificarea valabilităţii rovinietei, va cuprinde şi o reţea de camere video amplasate pe întreg teritoriul naţional şi va fi interconectat cu sistemul de trasabilitate a materialelor lemnoase SUMAL 2.0.

Pe baza imaginilor satelitare vor putea fi identificate periodic zonele cu goluri în vegetaţia forestieră, iar prin analiza şi compararea cu datele referitoare la tăierile legal aprobate, extrase din SUMAL 2.0 şi cu zonele în care au avut loc calamităţi naturale, se pot semnala alerte zonale în care dispariţia vegetaţiei nu este justificată (tăieri ilegale), inclusiv cu identificarea zonelor de risc„, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, citat într-un comunicat al Ministerului.

Suprafaţa vegetaţiei forestiere care va face obiectul monitorizării este de aproximativ 70.000 km2. Prin monitorizarea video a transporturilor de material lemnos pe toate categoriile de drumuri se urmăreşte reducerea timpului de reacţie şi intervenţie, optimizând astfel resursele de control existente, precizează ministerul de resort.

Activiștii de mediu au atras atenția în mai multe rânduri că există încă metode prin care hoții de lemn pot „fenta” sistemul SUMAL 2.0. și au cerut îmbunătățirea acestuia astfel încât să fie identificate transporturile ilegale de lemn.

Citește și: Infrastructura umană invadează cele mai importante situri pentru biodiversitate

spot_img

Ultimele știri