Secretarul General al ONU, Ban-Ki moon, a transmis liderilor țărilor participante la cea de-a 21-a Conferință a Părților Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 21) că timpul pentru discuții politice pe marginea prătastiei este depășit.
El le-a cerut liderilor să-și îndemne negociatorii să aleagă o cale de compromis și consens în cadrul discuțiilor, deoarece combaterea schimbărilor climatice este în interesul fiecărei țări reprezentată la această conferință.
„Nu ne-am confruntat cu un astfel de test, dar nici nu am întâlnit o oportunitate mai mare. Un impuls politic ca acesta de acum nu poate veni din nou. Parisul trebuie să marcheze un punct de cotitură decisiv„, a spus el.
Acesta a precizat că acordul trebuie să fie de durată și nu trebuie să fie nevoie pentru o renegocierea continuă. De asemenea, trebuie să echilibreze responsabilitățile țărilor dezvoltate și ale celor aflate în curs de dezvoltare. Trebuie să aibă solidaritate cu săracii lumii.
Țările dezvoltate trebuie să păstreze, de asemenea, promisiunea de a oferi 100 de miliarde de dolari pe an, până în 2020, ca ajutor climatic. Totodată, un nou acord trebuie să includă un cadru pentru monitorizarea acestor fluxuri financiare, a mai spus Ban-Ki moon.
COP21 a început astăzi la Paris. Statele membre ONU vor dezbate în următoarele 2 săptămâni acordul climatic global propus pentru limitarea impactului economiilor lumii asupra mediului.
Cele 54 de pagini ale acordului cuprind precizări referitoare la aspectele care vor fi obligatorii, însă nu precizează măsurile, țintele sau datele până la care țările membre ONU ar trebui să se conformeze schimbărilor. Numeroase propuneri sunt încă între paranteze, semn că aspectele respective mai trebuie negociate.
Citește și: