Pregatit pentru lansarea pe piata din Spania, noul SEAT Ibiza ECOMOTIVE a obtinut premiul “ECOBEST 2008” oferit de catre organizatia Autobest in orasul istoric Istanbul, care recompenseaza cele mai ecologice modele de pe pietele in curs de dezvoltare.
“Este un premiu foarte important pentru SEAT. Ibiza este cel mai important model din gama noastra, iar noua versiune ECOMOTIVE exprima clar strategia noastra in domeniul productiei de automobile cu un nivel ecologic cat mai ridicat. Prezentam cu mandrie deosebita acest premiu si dorim sa adresam multumirile noastre membrilor Autobest pentru recunoasterea contributiei aduse de SEAT la lansarea pe piata a modelelor ecologice”, a declarat Fernando Salvador, directorul de comunicare responsabil cu partea de produs al companiei SEAT.
Noul SEAT Ibiza ECOMOTIVE a fost desemnat castigator in competitia cu modelele rivale, precum Ford Fiesta Econetic sau Toyota iQ, obtinand un punctaj ridicat la majoritatea criteriilor de selectie, precum pretul, reteua de service, distributia pieselor de schimb, versatilitatea, designul si tehnologia.
Cu emisii de CO2 de numai 98 g/km si un consum de carburant de 3,7 l/100 km, Ibiza ECOMOTIVE este cel mai performant model din acest segment la capitolul rezultatelor ecologice, precum si al fiabilitatii, fiind de asemenea cel mai ecologic model realizat de producatorul spaniol.
Gama ECOMOTIVE, orientata catre performante ecologice remarcabile
Prin gama de modele ECOMOTIVE, producatorul spaniol s-a concentrat in special asupra performantelor in ceea ce priveste protectia mediului inconjurator. Modelele actuale produse de SEAT in gama ECOMOTIVE sunt noul Ibiza, cu emisii de CO2 de numai 98 g/km, León, cu numai 119 g/km, si Alhambra, care, cu emisii de doar 159 g/km, este cel mai ecologic model din clasa din care face parte.
Fara indoiala insa ca cel mai bun exemplu este noul Ibiza ECOMOTIVE. Echipat cu un propulsor TDI de 1,4 litri dezvoltand 80 de cai putere, dotat cu filtru de particule diesel (DPF), este cel mai ecologic model din clasa sa. Imbunatatirile realizate la aerodinamica acestui model, cu o noua grila frontala, un design diferit si un nou spoiler spate, un software pentru sistemul electronic de control al motorului si reducerea greutatii reprezinta numai cateva dintre masurile adoptate in scopul reducerii consumului de carburant si a emisiilor comparativ cu modelul precedent.
Disponibil atat in versiunea cu cinci usi, cat si in cea cu trei usi denumita SC, noul Ibiza ECOMOTIVE reprezinta o optiune foarte buna pentru cumparatori. Clientii vor conduce un model cu un consum vizibil redus de carburant, care va asigura o mai buna protectie a mediului inconjurator.
Si Leon ECOMOTIVE se poate lauda ca este unul dintre cele mai ecologice modele din clasa sa. Motorul TDI de 1,9 litri de 105 cai putere genereaza emisii de CO2 de 119 g/km, cu 16 g/km mai putin decat versiunea de baza. Mai mult decat atat, Leon ECOMOTIVE asigura si un consum foarte redus de carburant de 4,5 l/100 km.
Ultima versiune produsa de gama SEAT ECOMOTIVE este Alhambra. Versiunea sa ecologica este echipata cu propulsorul TDI de 2,0 litri care dezvolta 140 cai putere si genereaza emisii de 159 g/km CO2, reusind performanta de a fi primul model din aceasta clasa care coboara sub limita de 160 g/km. Consumul mediu atins de modelul Alhambra ECOMOTIVE este de numai 6 litri la 100 km.