Grupul pentru Mediu Curat, format din peste 30 de ONG-uri și activiști pentru mediu, a trimis o scrisoare către Uniunea Europeană în care solicită adoptarea unor măsuri de urgență pentru a preveni și reduce poluarea aerului în România și în țările cu probleme similare de management al deșeurilor.
Foto: Mirela Micu
Conținutul acestei scrisori a fost trimis deja sub formă de petiție Guvernului României, Președintelui Klaus Iohannis și Ministerul Mediului.
„Garda Română de Mediu, ca parte a Ministerului Mediului, a răspuns acestei scrisori într-o manieră aproape evazivă. Autoritățile române se dezic de responsabilitatea alinierii României la nivelul european de taxare, declarând că acest lucru nu se află în competența lor. Nu suspectăm autoritățile de rea-credință, știm că bugetele alocate sunt foarte mici și fac imposibilă lupta împotriva poluării”, au transmis cei de la Grupul pentru Mediu Curat.
Mai departe, scrisoarea deschisă a fost adresată Doamnei Președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Layen, Președintelui Consiliului Europei, Charles Michel, Vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, Comisarului European pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides, și Comisarului European pentru Mediu și Pescuit, Virginijus Sinkevičius.
În scrisoarea către Comisia Europeană se propune adoptarea a cinci reglementări în direcția îmbunătățirii calității aerului și a luptei împotriva poluării. Conform articolului 288 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, reglementările impuse la nivelul Uniunii Europene sunt obligatorii și direct aplicabile în toate statele membre (diferit de directive, care trebuie adoptate de fiecare stat membru).
- Demararea procedurii legislative de adoptare a reglementării parametrilor de poluare. Momentan, parametrii propuși de OMS nu sunt aliniați cu cei agreați de Uniunea Europeană.
- Implementarea unei rețele unice de monitorizare a calității aerului, care include senzorii independenți fabricați respectând specificațiile agreate de către UE.
- Adoptarea unei legislații prin care deșeurile pot fi exportate cu scopul unic de a fi reciclate (excluderea co-incinerării sau a valorificării energetice).
- Stabilirea și agrearea unui calendar pentru implementarea Economiei Circulare în Europa de Est, unde principalele puncte de focus vor fi prevenirea producerii de deșeuri și colectarea selectivă „door-to-door”. Interzicerea construirii a noi stații de valorificare energetică a deșeurilor, până când sunt atinse obiectivele de colectare selectivă și de reciclare a materialelor.
- Sprijin în alinierea și armonizarea practicilor de colectare selectivă „door-to-door” pentru toate deșeurile, inclusiv a bio-deșeurilor. Adoptarea unei reglementări UE pentru procesarea deșeurilor medicale.
Scrisoarea către Comisia Europeană se adresează în același timp și Consiliului Europei pe baza unui precedent din anul 2015, când procedura de adoptare a unei reglementări a fost inițiată de către Consiliul Europei. [Reglementarea (EU) 2015/478 a Parlamentului European și a Consiliului privind garanțiile comune pentru mărfurile importate din afara UE].
„Solicităm Consiliului să pornească o procedură similară pentru calitatea aerului și a importului de deșeuri, și argumentăm urgența adoptării acestor reglementări prin necesitatea micșorării riscului de deces în cazul infectării cu noul COVID-19”, au mai transmis semnatarii.
„În decursul ultimilor ani se poate observa o creștere a cantității de deșeuri importate în țările unde tarifele pentru depozitare sunt mai scăzute. Acest fenomen duce către transformarea managementului deșeurilor într-o afacere profitabilă și face posibilă instaurarea unei așa-numite «mafii a deșeurilor», cu rădăcini pe toată întinderea Europei, ceea ce o face aproape invincibilă în fața autorităților locale. În acest context, acțiunile noastre la nivel european sunt și mai legitime în lupta pentru un aer curat”, au mai spus aceștia.
Grupul pentru Mediu Curat a transmis că-și dorește să sprijine autoritățile în lupta împotriva importului de deșeuri, în îmbunătățirea rețelei de monitorizare a calității aerului și în implementarea procedurilor cele mai sigure pentru procesarea deșeurilor medicale, în contextul în care cantitatea acestora este crescută în perioada pandemiei COVID-19.
Grupul pentru mediu curat în România este format din: Agent Green, Asociația pentru Natură și Protejarea Mediului (A. N. P. M), Asociația ViitorPlus, Asociația 21% Oxigen, Asociația Clujul Sustenabil, Asociația Act for Tomorrow, Airly România, Asociația Cultopedia, Asociația Tot Mai Verde, Asociația D Mediu Verde, Asociația Grup de Acțiune Locală Berceni, Asociația Lets Do It România, Asociația Preocupați de Viitor, Asociația PLUG IN, Asociația Real Sports – Educație pentru Sport și Sănătate, Asociația Comunității pentru Schimbare Mama Natură, Asociația REPER21, Asociația Studenților la Științe Politice, Bankwatch România, Bucovina Civică, Comunitatea Declic, Eco Natura Comunitatii Băicoi, Evoluție în Instituție, Fundația Eco-Civica, Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului – România, Grupul de mediu, Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff, Grupul de Inițiativă Reciclează la Bloc, Grupul de Inițiativă Volt România, OPTAR, Școala de ciclism urban NDC, Terra Mileniul III, Uniunea Studenților din România, Uradmonitor, YMCA România si WWF Romania, Vedas (DK), Consiliul Tineretului din România, Asociația Comunității pentru Schimbare Mama Natură, Asociația Miliția Spirituală, Societatea Română de Pneumologie and Zero Waste România.