
Rompetrol va întrerupe, în 29 martie, luminile din stațiile proprii, din rafinărie și din sediile de birouri din țară, timp de o oră, între 20:30 și 21:30, în semn de solidaritate cu evenimentul internațional Ora Pământului, se arată într-un comunicat al companiei.
Sprijinim încă din 2009 această inițiativă internațională de conștientizare a problemelor climaterice cu care se confruntă în prezent Pământul, și suntem conștienți de impactul individual sau organizațional pe care cu toții îl avem asupra acestuia. Din acest motiv, recomandăm colegilor și partenerilor noștri, dar și comunității naționale să susțină acest demers și să identifice eventualele măsuri care, însumate, pot contribui la îmbunătățirea și conservarea mediului înconjurător. De-a lungul timpului ne-am angajat în programe extinse de investiții care să susțină strategia de dezvoltare a companiei și să creștem gradul de protecție al mediului, și în același timp, dezvoltăm proiecte de CSR cu componentă de mediu, care să răspundă nevoilor comunităților locale„, declară Alexey Golovin, director Dezvoltare Corporativă și Comunicare KazMunayGas International / Rompetrol.
Această decizie nu va afecta securitatea sau funcționarea rețelei de distribuție sau a altor activități desfășurate în punctele de lucru ale companiilor membre ale KazMunayGas International/ Rompetrol care vor susține inițiativa.
120 milioane USD,
investiți în mediu
Valoarea totală a investițiilor Rompetrol în mediu, din 2009 până în prezent, este de 120 milioane USD. Pe fondul creșterii capacității rafinăriei de procesare a țițeiului la 5 milioane tone/an, corelate cu programul de investiții, consumul de energie electrică a scăzut cu 10.5%, pentru intervalul 2014 – 2012 (0.071 MWh/tonă de materie prima procesată în 2012, comparativ cu 0.068 MWh/tonă țiței procesat în 2014).
Pentru toate entitățile companiei se monitorizează și se acționează în vederea îmbunătățirii factorilor de mediu, în conformitate atât cu obligațiile legale, cât și cu standardele de calitate și mediu ale Grupului, modernizarea rafinăriilor Petromidia și Vega fiind parte din prioritățile actuale ale Rompetrol.
32 de proiecte
de protecție a mediului
La nivelul platformei Petromidia, activul principal al Grupului, prioritatea o constituie creșterea gradului de protejare a Mării Negre și a Lacului Siutghiol, a biosferei Deltei Dunării și a ecosistemului aferent Canalului Midia, precum și a localităților Năvodari, Corbu și Constanța.
Angajamentul companiei pentru protejarea mediului se regăsește și la nivelul platformei de CSR, din 2009 până în prezent au fost implementate 32 de proiecte de protecția mediului, cu o valoare de peste 400.000 USD, pentru beneficiul comunităților locale.