România a trimis un râs în Slovenia ca să salveze populația de acolo

Slovenia a importat un râs din România, în speranța de a salva populația în scădere. În prezent, în pădurile de acolo mai sunt între 10 și 20 astfel de animale.

Masculul, denumit Goru, cântărește 24 de kilograme și a fost capturat în România în februarie. Acesta va fi urmat de alte nouă exemplare de la noi din țară și din Slovacia, într-un proiect de 7 milioane de euro, finanțat în mare parte prin fonduri de la Uniunea Europeană. În cadrul proiectului, patru râși vor fi transferați și în Croația, unde populația a scăzut la 40.

Goru a fost prins cu ajutorul unei cuşti-capcane speciale în Vrancea, după care a fost transportat în zona de carantină unde va sta în jur de trei săptămâni, ca să se obișnuiască cu noul mediu, apoi va fi eliberat.  

pentruanimale.ro

Râșii erau amenințați cu dispariția în Slovenia acum 100 de ani, dar zona a fost cu succes repopulată după ce, în 1974, au fost aduși șase animale din Slovacia. Numărul lor era în creștere până în 2000, când a început să scadă din cauza defectelor genetice.

Acum, în pădurile din Slovenia mai sunt între 10 și 20 de lincși, de la 50 – 70, câți erau acum 20 de ani. Țara situată între Alpi şi Marea Adriatică, şi ale cărei păduri acoperă jumătate din teritoriu, a reuşit în secolul trecut să salveze şi să înmulţească populaţia sa de urşi care numără în prezent la aproape o mie de exemplare.

Niciun incident grav cu oamenii nu a fost raportat în ultimele decenii, iar pagubele provocate crescătorilor de animale au rămas stabile în pofida creşterii populaţiei de urşi, potrivit autorităţilor.

Potrivit WWF, în pădurile României mai trăiesc în jur de 1.200 – 1.500 exemplare de râs, aproximativ 14% din întreaga populație a Europei (exceptând Rusia).

spot_img

Ultimele știri