Romania Libera: Zeci de delfini morti in Delta Dunarii

Un numar de 23 de mamifere fara viata au fost descoperite pe malul Marii Negre, de la Perisor pana la Portita.

Mihai Marinov, cercetator la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunarii, a descoperit, pe malul Marii Negre riveran Lacului Razelm, zeci de delfini morti. „De la Perisor pana la Portita am gasit, pe plaja, cadavrele a 23 de delfini. Cadavrele arata ca delfinii au esuat in perioade diferite. Investigatiile noastre releva ca mortalitatile respective au aparut, in ultimele doua luni, dupa ce a inceput pescuitul la Marea Neagra cu taliene (n.r. – navoade mari fixate cu ancore si cu piloti, folosite la prinderea in cantitati mari a pestilor migratori)", a declarat Marinov.

Specialistii Institutului Delta Dunarii spun ca in fiecare an au fost gasiti delfini morti pe malul marii, dar ca este pentru prima data
cand se inregistreaza un numar foarte mare intr-o zona restransa, cum este cordonul litoral din zona Perisor-Portita. Investigatiile efectuate de cercetatori nu au condus la o concluzie ferma privind cauza decesului, pentru ca delfinii esuati pe mal se afla in stare foarte avansata de putrefactie. Cadavrele au fost descoperite din intamplare de catre Marinov si colegii sai, dupa cateva saptamani de la producerea decesului, iar cercetatorul spune ca esuarea delfinilor morti s-a produs in zone foarte izolate, unde nu exista activitati umane.

Biologul Kiss J. Botond sustine ca „decesul zecilor de delfini s-ar fi putut produce datorita patrunderii in plasele pescarilor sau din cauza unor afectiuni la aparatul auditiv. Delfinii care nu mai au in functiune aparatul auditiv de tip sonar, cu ajutorul caruia se ghideaza, esueaza frecvent in apa mica de pe malul marii si mor daca nu sunt ajutati sa revina in apa adanca. Pierderea auzului apare des in ultima vreme la delfini din cauza poluarii sonore. Exercitiile militare care se efectueaza pe malul marii cu armament puternic constituie un pericol foarte mare pentru delfinii din Marea Neagra".

Conducerea Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii a declarat ca va declansa o ancheta pentru a afla de ce au murit zeci de delfini pe cordonul litoral dintre Marea Neagra si Lacul Razelm. Mortalitati de delfini au mai fost inregistrate, anul acesta, si in sudul litoralului romanesc, iar cauza decesului nu a fost stabilita.

spot_img

Ultimele știri