Reprezentantii Directiei Apelor Prut (DAP) Iasi sustin ca au luat masuri speciale in aceasta perioada privind necesitatea exploatarii in siguranta a infrastructurii de gospodarire a apelor pe timp friguros.
Seful Directiei Apelor Prut, Corneliu Cretu, a declarat ieri ca adoptarea unor masuri a fost necesara intrucat gheata la maluri si podurile de gheata s-au mentinut fara modificari importante, producand frecvent mici variatii de niveluri si debite pe unele sectoare de rau.
Conform sursei, se intervine in plan local pentru spargerea formatiunilor de gheata la acumulari, la turnurile de manevra, la prizele cu rol de alimentare cu apa si pentru identificarea unor eventuale blocaje pe cursurile de apa.
"Echipele Directiei Apelor Prut masoara zilnic echivalentul de apa din stratul de zapada si gheata pentru a fi pregatite sa intervina in situatii de urgenta. Doar daca se vor produce blocaje in albiile minore ale raurilor, ca urmare a aglomerarii gheturilor si cresterii debitelor pe cursurile de apa, Directia Apelor Prut, impreuna cu Inspectoratele de Situatii Urgente judetene si autoritatile locale, va crea senale pentru scurgerea libera a apei in albii", explicat seful Directiei Apelor Prut.
In acumularile de apa administrate de DAP din Negreni din judetul Botosani, Parcovaci, Halceni, Tansa si Tungujei din judetul Iasi, Solesti, Puscasi, Rapa Albastra, Cuibul Vulturilor si Cazanesti din judetul Vaslui toate instalatiile si echipamentele barajelor, precum si prizele de apa sunt verificate pentru a putea fi mentinute in perfecta stare de functionare pe timp friguros, asigurandu-se astfel volumele necesare pentru alimentarea cu apa a localitatilor Vaslui, Barlad, Negresti, Saveni, Belcesti si Tibanesti.