Text de Andrei Negoescu
Companiile din Romania devin active pe o piata europeana in care „s-a privatizat“ aerul. Certificatele de carbon gasesc firmele romanesti in confuzie si in plina criza financiara. Marii poluatori pot sa-si vanda certificatele primite de la UE, al caror pret a scazut drastic, pentru a avea lichiditati pe timp de criza. Ei pot, pe de alta parte, sa fie mai intelepti si mai cumpatati, sa astepte vremuri mai bune, cu certificatele de carbon bine inchise in seif. Dar certificatele de CO2 se schimba pe o bursa capitalista, iar speculatiile pot fi o alternativa inteligenta; o companie poate sa cumpere certificate in speranta urcarii pretului lor pe termen mediu. Sunt doar trei scenarii.
„Piata poluarii“ – ieftina si embrionara
Companiile din Romania fac cei dintai pasi pentru a intra pe una dintre cele mai profitabile piete de tranzactionare ale Europei: aceea a certificatelor pentru emisiile de gaze cu efect de sera (de carbon). Din decembrie 2008, cu o intarziere „costisitoare“ de cateva luni, companiile autohtone din industria energetica, a cimentului, a petrolului, a otelului sau a prelucrarii hartiei au posibilitatea de a tranzactiona, prin intermediul „Schemei de Comercializare de Emisii a Uniunii Europene“ (ETS), acest tip de certificate. In urma vanzarii lor se pot obtine lichiditati, poate vitale intr-o perioada de criza, in timp ce cumparatorii isi pot spori capacitatea de productie sau isi pot permite speculatii cu certificate de carbon in viitor. Exista si varianta expectativei, dar toate acestea in functie de nevoile si strategia fiecarei firme in parte.
„Vinde daca vrei lichiditati!“
Un broker, mai veche cunostinta a „Green Report“, alege sec primul scenariu. „In ce ma priveste povestea e foarte simpla: oricat ar costa, trebuie sa vinzi certificatele – rezultatul se numeste cash“. Daniel Butler este broker pentru emisii de carbon la „Wallich & Matthes“ din Praga si spune ca tara sa de adoptie, Cehia, care a inceput schimbul cu CO2 la sfarsitul lui 2005, s-a folosit de surplus vanzand prin brokeri cote de poluare catre cumparatori vestici. Si Romania, crede el, ar putea impartasi aceasta „experienta“.
„Pentru ca «Schema Schimburilor de Emisii a UE» sa functioneze trebuia facuta o presiune controlata asupra companiilor in a-si diminua activitatea de emisii sau pentru a le achizitiona din alte surse. Motivul scaderii pretului in prima faza a proiectului (2005-2007) l-a reprezentat faptul ca alocarea initiala de EUA catre toti emitatorii a fost una excesiva. Companii ca Arcelor Mittal, Galatisa, Lafarge Ciment SA, Electrocentral Bucuresti, Termoelectrica SA sunt numai cativa dintre participantii la acest proiect cu peste 500.000 EUA pe an, in unele cazuri ajungandu-se la 5 milioane pe an. Acest «Credit de Carbon» a fost proiectat de autorii Protocolului de la Kyoto pentru a le permite companiilor sa cumpere si sa vanda aceasta «responsabilitate», in acelasi mod in care vand si cumpara carbune, petrol, otel sau chiar datorii ca obligatiuni. Scopul final este unul nobil – reducerea emisiilor de gaze in atmosfera si scaderea procesului de incalzire globala. E o vanzare responsabila“, declara Butler.
In 2007, piata, din cauza surplusurilor de alocari, cazuse. Pretul unui certificat era de un eurocent! Este motivul pentru care Butler insista: „Vindeti, indiferent de pret!“.
Cum poti scapa de faliment cu ajutorul carbonului
Tranzactia cu certificate de dioxid de carbon nu ar trebui sa fie una complicata.
Avem doua companii: X, respectiv Y. Prin lege le-a fost impusa o limita a volumului de emisii de dioxid de carbon care pot fi eliminate prin instalatiile proprii. Daca o depasesc, ele ar urma sa plateasca o penalizare care a crescut de la 30 de euro pe tona de CO2 in 2006 la aproape 80 de euro anul trecut. Pentru a evita astfel de penalitati, Uniunea Europeana a dat posibilitatea companiilor care produc mai putine emisii de CO2 sa vanda – prin intermediul ETS – acest surplusul firmelor care nu reusesc sa se incadreze in limita de poluare impusa. In acest sens, prin intermediul Planului National de Alocare (PNA) aprobat prin Hotararea de Guvern nr. 60/2008, fiecarei companii poluatoare din Romania i s-a stabilit o cota de CO2 pe care o poate tranzactiona. Aceasta cota variaza de la o companie la alta si este exprimata in certificate de emisii de dioxid de carbon, sau, prescurtat, EUA. Un EUA reprezinta echivalentul unei tone de dioxid de carbon emisa in atmosfera.
Existenta unei limitari in ceea ce priveste tranzactiile este explicata prin riscul ca o companie cu putere financiara mare sa ajunga in situatia de a cumpara cote uriase si ilegitime de credite de poluare.
Cu alte cuvinte, compania X este falimentara sau are oameni in somaj tehnic ori a redus productia la jumatate din cauza crizei ori a scaderii comenzilor. Din aceste conditii si poate pandita de faliment, compania poate vinde o cantitate de CO2 echivalenta cu suma totala de certificate care i-au fost alocate prin intermediul PNA. Compania Y, aflata intr-o perioada de extindere a afa cerii, polueaza peste limita care i-ar fi fost impusa, pe baza certificatelor cumparate de la X. Astfel, fiecare are de castigat. Compania X face rost de lichiditati si continua sa reziste pe piata, compania Y isi poate continua planul de extindere economica.
Cumpatare. „Ce vinzi azi la un pret, maine cumperi la suprapret“
Analistul economic Ilie Serbanescu sustine ca, in aceste momente de deruta pe pietele financiare, cea mai buna solutie pentru companiile autohtone este pastrarea cotei de poluare care le-a fost alocata. Mai ales ca demersuri, cum ar fi cel prin care Comisia Europeana a redus cu 20% plafonul de emisii pentru Romania in perioada 2008-2012, defavorizeaza economia romaneasca, sustine analistul.
„Exista la nivel national si european o serie de controverse legate de programele europene privind reducerea poluarii. Inanii ’60, s-a propus omolirea cresterii economice, invocandu-se, printre altele, motive legate de necesitatea reducerii poluarii. Initiativa a fost contestata de tarile sarace sau in curs de dezvoltare. Pe undeva, acestea erau indreptatite sa spuna – voi ati poluat ani intregi pana ati ajuns la o dezvoltare economica puternica, acum lasati-ne si pe noi sa urmam aceeasi cale. Initiativa de a impune o limitare a poluarii nu este una tocmai buna pentru Romania, unde nu functioneaza decat aceea industrie construita pe pilonii «energofagelor» lui Ceausescu“.
Analistul considera, in consecinta, ca, in aceste momente de criza, o decizie a companiilor romanesti de a vinde credite de CO2 nu este una inteleapta. „In urmatorii ani, cu o economie in revenire, aceleasi companii se vor trezi in situatia de a cumpara credite, numai ca atunci la un pret mai mare. Cu cat vinzi mai mult si mai repede atunci cand esti subdezvoltat, cu atat mai repede vei ajunge sa cumperi la suprapret. De aceea, sfatul meu este ca orice firma sa pastreze ratia de poluare pe care o are si sa nu vanda. Oricum, in acest moment nu exista o piata a ceritificatelor de dioxid de carbon functio nala“, spune Serbanescu. Acesta mai sustine ca, oricum, strategiile marilor companii, majoritatea integrate in multinationale, nu se fac in Romania, ci la sediul central de peste hotare.
Laurian Lungu, analist la Grupul de Economie Aplicata, sustine la randu-i ca, in acest moment, in Romania nu se poate vorbi despre o piata a creditelor de emisii de carbon. „Exista o intentie materializata in acest sens, un Registru deja creat, insa nu si tranzactii. In principiu, vanzarea creditelor reprezinta, intr-adevar, o modalitate de a face rost de lichiditati in momente de criza, mai cu seama ca volumul tranzactiilor, la nivelul Europei, cu aceste certificate este in continua crestere din 2005. Astazi insa, pretul unui certificat a scazut la mai putin de jumatate fata de valoarea lui din urma cu un an de zile, continuandu-si tendinta de scadere din 2008“, precizeaza analistul, recomandand expectativa.
„Cumpara, dar atentie la cifre!“
Ideea ca firmele romanesti nu simt o nevoie acuta sa vanda certificate de dioxid de carbon este impartasita de Nancy Mancilla, cofondator al firmei de consultanta de mediu ISOS Group.
„Acum, pretul actiunilor, in general, este scazut, ca si pretul gazului sau al energiei… Acelasi lucru se intampla cu creditele de carbon. Abia in momentul in care productivitatea va creste, companiile vor fi interesate sa monitorizeze emisiile, iar indicatorii le vor spune daca sunt in pozitia de a vinde sau de a cumpara. Ele pot sa vanda, dar vor trebui sa astepte pana vor aparea rezultatele contabile de pe primul trimestru“.
Cumpararea de credite de carbon este o decizie care apartine exclusiv companiei. E util sa cumperi, dar apar probleme care depasesc piata libera si sunt specifice doar Romaniei, crede Mancilla. Ea mentioneaza o acuta lipsa a brokerilor specializati pe comercializarea carbonului si ineficienta infrastructurii de schimb.
Piata poluarii, prabusita la 30%
Pretul de vanzare al unui certificat a ajuns la 10,75 euro la mijlocul lunii ianuarie, iar tendinta este de scadere in panta abrupta. In comparatie, la inceputul anului trecut, cand a debutat cea de-a doua faza a proiectului de reducere a emsiilor de carbon al UE, pretul unui credit era de aproximativ 30 de euro. Din nefericire, Romania a fost suspendata de la tranzactionari pana in decembrie 2008 dupa ce Planul National de Alocare (PNA) al certificatelor a fost respins in cateva randuri de Comisia Europeana.
Problema se vede ceva mai limpede dinspre mediul academic.“ Acum exista o lipsa de lichiditati pe piata, dar problema o constituie faptul ca majoritatea actioneaza pe un fond de panica. Firmele ar trebui sa aiba o viziune, o strategie comerciala in care sa includa banii veniti din vanzarea acestor certifi-cate. Prin urmare, vanzarea ar fi o masura de diminuare a panicii instaurate pe piata. Atunci cand ai o resursa limitata, cum sunt aceste credite, trebuie sa o folosesti cu maxima eficienta, sa obtii un beneficiu maximal. Cele mai pregatite pentru a face tranzactii sunt companiile care fac parte dintr-o multinationala, cum ar fi Lafarge sau Holcim. Pentru ca acele companii-mama, occidentale, au o experienta de cativa ani in astfel de tranzactii. Cele romanesti, in schimb, au nevoie de ceva mai multe informatii“, spune academicianul Ionut Purica, expert pe probleme de energie si schimbari climatice.
Companiile: „Pretul pe tona de CO2 nu este atractiv“
Analistii cred ca o decizie privind tranzactionarea certificatelor va fi luata numai dupa ce situatia financiara a fiecarei companii se va limpezi.
„Gratie unor retehnologizari care au insemnat si opriri de productie facute in cursul lui 2008, este posibil ca pentru anul in discutie sa nu fie nevoie sa achizitionam certificate. Este important pentru noi ca, atata timp cat exista o legislatie care impune cuantificarea, declararea si decontarea emisiilor, sa existe si o piata functionala a certificatelor pentru emisii de carbon“, precizeaza Otilia Ciocirlan, Marketing & Communication Executive in cadrul companiei Wienerberger Sisteme de Caramizi.
Pentru compania Kronospan insa, vanzarea certificatelor pentru emisii de CO2 nu reprezinta o modalitate de a face rost de lichiditati in momente de criza, data fiind valoarea redusa a acestora.
„Piata internationala a certificatelor de CO2 este o piata libera, iar preturile pot varia de la o perioada la alta, la fel ca in cazul oricarui produs“, ne-a anuntat Gligor Diana, purtator de cuvant in cadrul unuia dintre cei mai mari producatori de PAL melaminat si MDF.
La Bacau, compania Letea, producator in domeniul hartiei, sustine ca ar fi interesati de tranzactiile cu certificate, in situatia in care, din cauza unei eventuale diminuari a activitatii, va avea un excedent. „Vanzarea pentru a face rost de lichiditati este una dintre posibilitati si poate fi valorificata in momente de criza. Nu putem aprecia «corectitudinea» pretului, acesta fiind determinat de diferiti factori care influenteaza evolutia pietei. El poate fi atractiv pentru a vinde in conditiile in care nu pare sa fie posibila o crestere spectaculoasa in viitorul apropiat. Pentru a cumpara, nu ni se pare atractiv“, ne-a precizat Camelia Lucas.
Reprezentantii romani ai companiei Mechel Campia Turzii s-au declarat adeptii principiului „Nu vinde azi, ca sa nu cumperi maine mai scump“, dar ne-au precizat ca orice declaratie de presa va fi mai intai tradusa patronilor rusi care trebuie sa-si dea acordul pentru acuratetea informatiei. Fosta uzina Industria Sarmei din Campia Turzii a fost cumparata de compania rusa Mechel, in 2003, pentru suma de 78 de milioane de euro.
Unul dintre cei mai mari producatori de ciment, cu o cota de piata de aproximativ 30%, este si una dintre companiile care se afla in topul beneficiarilor de certificate de emisii de dioxid de carbon. Holcim are dreptul sa vanda sau sa cumpere in intervalul 2008-2012 aproximativ 1,7 milioane de EUA, in conditiile in care exista doua puncte de productie in judetele Bihor, respectiv Arges.
Directorul general Markus Wirth sustine ca Holcim a fost afectata semnificativ de decizia Comisiei Europene de a reduce cota nationala de emisii de gaze cu efect de sera cu 20,7% fata de cea propusa anterior de Romania pentru 2008-2012. Odata luata decizia de a repartiza unitar aceasta reducere pana la nivel de instalatie, Holcim si-a revizuit strategia interna in vederea conformarii cu noile cote alocate prin PNA. „In conditiile in care piata cimentului ar evolua asa cum a fost prevazut la intocmirea PNA, Holcim ar fi in situatia de a cumpara, chiar daca in vederea conformarii cu noile alocari s-au intreprins deja masuri aditionale de reducere a emisiilor proprii de gaze cu efect de sera, precum cresterea utilizarii de combus –
tibili alternativi proveniti din deseuri dezvoltarea de cimenturi cu continut mai redus de clincher“, sustine Wirth.
Acesta mai sustine ca strategia Holcim de tranzactionare a certificatelor de emisii este una de conformare si nu una speculativa, deci nu permite vanzarea de certificate pentru obtinerea momentana de lichiditati.
Romania cere socoteala Europei
Romania a decis sa dea Comisia Europeana in judecata. Bucurestiul a cerut ca procentul de peste 20% – cu care este obligata sa-si reduca cota de poluare, pana in 2020, fata de nivelul anului 1990 – sa fie diminuat.
„Comisia a aprobat PNA, dar cu o reducere substantiala de 20% a numarului de certificate alocate Romaniei. Motivul principal al acestei reduceri a fost lipsa de preocupare a guvernului in acest domeniu. Au fost multe intrebari din partea Comisiei la care nu s-a raspuns complet si la timp. Au existat necorelari intre Ministerul Mediului si Ministerul Economiei“, isi aminteste fostul ministrul al Mediului, Sulfina Barbu.
Un alt fost ministru al Mediului, Attila Korodi, crede ca o parte din companii vor vinde, iar altele vor trebui sa cumpere in functie de profilul fiecareia. „Centralele termice vor cumpara pentru ca este mai rentabil sa investeasca in certificate decat in retehnologizare, in timp ce companiile din industria
chimica si petrochimica, care îsi vor restrange activitatea, vor vinde. Chiar daca pe fondul crizei economice pretul va scadea, tranzactiile vor tine seama doar de cerere si de oferta. Vestea buna este ca firmele romanesti vor incepe sa fie active pe piata certificatelor incepand cu acest an“.
„A fost o obligatie a Romaniei sa dea in judecata Comisia Europeana care nu a tinut cont ca in 2005 Romania scazuse, deja, nivelul de poluare
raportat la anul 1990 cu 40-45%. Asta deoarece in industrie au avut loc restructurari, unele intreprinderi s-au inchis etc. Nu poti impune unor tari in curs de dezvoltare sa investeasca masiv si dintr-o data in retehnologizare pentru scaderea dramatica a emsiiilor de CO2. O abordare abrupta fata de economiile din Europa de est poate duce la o prabusire a acestora“, afirma Korodi.
O explicatie pentru contestatia ridicata de statele din Europa de est referitoare la planul de reducere a emisiilor propuse de UE o are Sulfina
Barbu.
„Propunerea initiala a Comisiei a fost aceea de a distribui veniturile rezultate din dreptul de licitatie a certificatelor in mod egal tuturor statelor membre. In aceasta situatie, Romania ar fi fost dezavantajata deoarece noi am avut reduceri mari de emisii in perioada 1989-2005. In aceasta perioada, noi am avut pierderi economice si sociale prin inchiderea unor instalatii foarte mari. Singurul avantaj competitiv al tarii noastre este in valorificarea acestor reduceri de emisii de gaze cu efect de sera prin mecanismele de licitatie“.
Controversa privind cota corecta de poluare alocata Romaniei nu poate fi transata decat la finalul anului, sustine Autoritatea Nationala de Protectia Mediului. „Acest lucru se va vedea la raportarea din 2009 pe care operatorii o vor face pentru emisiile din 2008. Atunci se va putea face o analiza intre ce s-a alocat si ce s-a emis de fapt“, sustine Manuela Udroiu, seful Serviciului Relatii Publice Comunicare. ANPM are rolul de monitorizare a conformarii cu cerintele legislative si de administrator al Registrului National de gaze cu efect de sera.
