Trustul de presă City Publishing nu va continua publicarea revistei National Geographic în România, a anunțat redactorul șef National Geographic & NG Traveler România, Cătălin Gruia, pe pagina de Facebook a publicației.
„Asta înseamnă că, cel puțin deocamdată, revista dedicată științei, explorărilor și aventurii, care conectează curioșii de pe întreaga planetă, nu va mai apărea în țara noastră. Sunt momente în viață – un accident, o revoluție sau moartea unui copil – care îți zdruncină întreaga ființă, când simți nevoia să te tragi la mal și să te reculegi. Asta mi se întâmplă acum, după 20 de ani cu National Geographic, la gândul că ediția de decembrie ar putea fi ultimul nostru număr în limba română”, a scris Gruia.
El reamintește că avea 24 de ani când s-a alăturat „geograficilor” (în aprilie 2003) la chemarea lui Cristian Lascu, care își dorea un coordonator care să pună ordine în fluxul de producție.
„Ce a fost pentru mine NG-ul în toți anii aceștia? A fost goana entuziastă spre dreptunghiul galben, a fost o școală a excelenței în jurnalism, a fost solomonăria deprinderii secretelor unui brand de iarbă a fiarelor a cărei magie deschide peste tot lacăte și inimi. Și a rămas cea mai frumoasă revistă din lume! Datorită resurselor de timp și bani investite, reportajele noastre au fost dintotdeana tip aparte de jurnalism. Prin anii 1980, în perioada de glorie unui National Geographic SUA fără concurență, bugetul unui articol obișnuit, putea ajunge lejer la un milion de dolari. Deadline-ul pentru un reportaj: circa un an. Îmi sună și acum în urechi vorbele lui Radu Potolea, primul nostru publisher în România, care prin mai 2004, spunea apropo de coverstory-ul local despre Ștefan cel Mare: <<nu mă interesează cât costă, nu mă interesează cât durează – vreau să iasă perfect!>>”, a mai adăugat el.
Gruia reamintește de o parte dintre jurnaliștii și fotoreporterii care au pus suflet și umărul la apariția National Geographic: Cristian Lascu, Helmut Ignat, Domnica Macri, Ileana Andreescu, Genoveva Enuta, Elena Drăghici, Bogdan Croitoru, Costas Dumitrescu, Remus Țiplea, Gheorghe Popa, Stelian Botoran, Radu Potolea, Cezar Burlan, Radu Oltean, Luminița Georgescu, Sabina Ușurelu, Bogdan Giubernea, Anca Bărbulescu, Monica Seceta, Adriana Hoancă, Adrian Bejenaru, Robert Miklos, Ruxandra Chiurtu, Alina Niculescu, Silviu Petrovan, Eliza Ionici, Gabriela Grigorescu, Mihai Vătășelu, Roxana Farca, Silviu Matei, Oana Ivan, Călin Stan, Carmina Nițescu, Alex Moldovan, Andreea Câmpeanu, Carmen Racovita, Dragoș Lumpan, Șerban Dragomirescu, Cornel Ivanciuc, Gheorghe Croitoru, Silviu Chiriac, Adina Brânciulescu, Adrian Câtu, Ana Hogaș, Ionuț Florea, Cosmin Bumbuț, Elena Stancu, Cristi Pitulice, Corina Matei și alții.
„În acest spirit al spirit al excelenței, acum, când răsfoiesc cu nostalgie amintiri și pagini din cea mai frumoasă revistă din lume, în ediția ei românească, vreau să vă mulțumesc tuturor, cititorilor, prietenilor și colaboratorilor vechi și noi, cu care am clădit National Geographic România în ultimii 20 de ani. Pe curând, sper!”, a completat Cătălin Gruia, redactor șef National Geographic & NG Traveler România (2014 – 2022).
Citește și: Schimbările climatice, principala provocare pentru cetățenii UE