Ce faci dacă ești iubitor de animale, dar și de mediu, și vrei să le împaci pe amândouă? Cu siguranță nu vrei să generezi deșeuri prin intermediul patrupedului tău sau să ai un impact negativ asupra naturii, dar nici să renunți la cățelul tău sau la pisica ta. Există câteva soluții!
Când adopți un cățel, salvezi o viață
Nu e vreun slogan al unui ONG care protejează câinii vagabonzi, ci o realitate. Salvezi la propriu o viață, pentru că multe adăposturi sunt supra-aglomerate și, pentru a face mai mult loc, recurg la metode extreme, cum ar fi eutanasierea.
Nu e nicio problemă dacă îți dorești un câine de rasă, dar cele mai multe rase au predispoziții genetice la boli degenerative și probleme ale articulațiilor, iar acestea se traduc prin cheltuieli cu tratamente și investigații.
Ce faci cu fecalele animalului tău de companie
Fecalele reprezintă cea mai mare problemă a posesorilor de animale de companie care nu vor să genereze deșeuri. Pentru căței, o soluție ar fi pungile biodegradabile. Însă, atenție, unele se pot degrada în anumite condiții, pe care nu toate gropile de gunoi le îndeplinesc.
O altă soluție ar fi să frecventați un țarc special pentru căței, unde puteți achiziționa, alături de ceilalți stăpâni de animale, mătură și făraș. Apoi, fecalele pot fi adunate de către firma de salubritate. În cazul pisicilor, există nisip produs din hârtie și celuloză, 100% biodegradabil.
Mâncare gătită acasă
Nu e ușor să gătești pentru animalul tău de companie dacă vrei să ții cont de recomandările veterinarului în ceea ce privește nevoile sale nutriționale și nu ai cine știe ce înclinații în bucătărie. Dar dacă vrei să ajungi să nu mai produci deșeuri cu ambalajele, poți începe cu câteva recompense sau poți testa câteva rețete care sunt lăudate pentru a fi foarte simple. Aici pentru căței și aici pentru pisici.
Dacă nu ai timp și energie să gătești pentru cățelul tău sau pisica ta, poți cumpăra mâncare comercializată în ambalaje sustenabile și reciclabile. În orice caz, indiferent de ce tip de mâncare alegi să îi servești patrupedului tău, oferă-i-o într-un bol de sticlă pentru că nu conține BPA, un compus organic sintetic periculos pentru mediu și pentru sănătatea viețuitoarelor.
Confecționează-i jucării
Când vine vorba de jucării, pisicile nu sunt deloc pretențioase. Pot să fugărească un creion sau o pungă de hârtie pe parchet o zi întreagă. Însă dacă le dai ceva și mai creativ să se joace, vei fi cel mai bun prieten al lor. Uite aici câteva idei de jucării pe care le poți face acasă, unele chiar din șosete desperecheate sau din haine vechi.
Iar pentru căței, aceste idei sunt geniale! Te vei bucura să afli că poți face ceva cu prosoapele, blugii și tricourile vechi.