Radarul verde: Revista presei de mediu

Revista presei de astăzi aduce în prim-plan o serie de subiecte importante din domenii variate. Uniunea Europeană pregătește reglementări stricte privind deșeurile textile, începând cu 2025, în timp ce România înregistrează progrese semnificative în creșterea numărului de prosumatori de energie electrică. În Munții Apuseni, se anunță investiții în hidrocentrale de mică putere, iar în București continuă eforturile de înverzire prin plantarea de arbori în Parcul Circului. Alte teme abordate includ riscul de avalanșe în zonele montane, colaborări internaționale pentru digitalizarea rețelelor energetice, descoperiri alarmante despre impactul microplasticelor asupra climei și tendințele comerciale ale crescătorilor de oi din România.

  1. Uniunea Europeană va introduce, începând cu 1 ianuarie 2025, reglementări stricte privind eliminarea deșeurilor textile, interzicând aruncarea hainelor uzate la gunoi. Cetățenii europeni, inclusiv românii, vor fi obligați să depună hainele vechi în containere special amenajate, contribuind activ la reducerea deșeurilor și la protejarea planetei, transmite Capital.ro.
  2. Numărul total al prosumatorilor de energie electrică din România a crescut cu peste 9.000, iar puterea instalată cumulată a instalațiilor de producție ale acestora a urcat cu mai mult de 80 MW. Efectivul total de prosumatori din România a urcat cu 9.232, de la 166.431 la 175.663, potrivit Profit.ro.
  3. Vor fi amenajate hidrocentrale de mică putere în Munții Apuseni. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Centrale hidroelectrice de mică putere – Valea Mare, comuna Bistra, județul Alba. Titularul proiectului este firma Casito Transimpex SRL, iar valoarea investiției este estimată la peste 161,5 milioane de lei, cu TVA inclus, scrie Alba24.
  4. ALPAB plantează 31 de arbori în Parcul Circului din capitală, acțiune ce face parte dintr-un protocol de colaborare cu sectorul privat. Printre speciile care vor apărea aici se numără magnolia, corcoduș, arțar, frasin, platan și mesteacăn, transmite B365.
  5. Este pericol de avalanșă în zona de munte. Salvamontiştii prahoveni avertizează asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar vântul a bătut cu putere, formându-se plăci de vânt, anunță HotNews.
  6. Electrica şi compania Esyasoft din Emiratele Arabe Unite înfiinţează o firmă dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor, parte a Grupului Electrica. Denumită Electrica Esyasoft Smart Solutions, firma este deţinută în proporţie de 25% de Electrica S.A. şi 75% de Esyasoft Enterprise Holding RSC LTD şi se va concentra pe tehnologiile de reţele inteligente (inclusiv soluţii de stocare – baterii şi digitalizare a reţelelor). Mai multe detalii în articolul de la Ziarul Financiar.
  7. Studiile recente realizate de cercetătorii de la Penn State University aduc în atenție un fenomen alarmant – microplasticele sunt din ce în ce mai des întâlnite în nori și ar putea modifica modul în care se formează ploile. Acest nou studiu demonstrează că microplasticele pot facilita formarea cristalelor de gheață în nori, modificând astfel tiparele de ploaie și intensitatea precipitațiilor, scrie Playtech
  8. Pe fondul scăderii puterii de cumpărare la nivel național, numeroși crescători de oi s-au orientat către piețele externe, atrași de vestea că străini, în special din țările arabe, oferă prețuri bune și plăți punctuale. Astfel, ciobanii au decis să mărească efectivele de animale destinate exportului, în speranța că autoritățile își vor respecta promisiunile, relatează AgroInfo.

#deseuritextile #hidrocentraleapuseni #plantarearbori #exportoi #digitalizareretele #urbangreen #climatechange #microplasticimpact #greennews #revistapresei #radarulverde #stiri

spot_img

Ultimele știri