Printre subiectele de mediu pe care le-am punctat astăzi, enumerăm creșterea procentuală a energiei regenerabile dată in uz; cererea stării de calamitate provocata de secetă; și programul național „Rangerii Juniori”, care își deschide porțile. Pentru mai multe vești despre mediu, citiți Radarul Verde.
- Energia livrată în rețeaua de electricitate anul trecut în România a fost din surse regenerabile. Se estimează că până în 2030, energia regenerabilă va ajunge la 55,8% din total, transmite HotNews.
- Zeci de fermieri din județul Olt cer declararea județului zonă calamitată din cauza secetei. Ei susțin că sunt afectate peste 160.000 de hectare, scrie Adevărul.
- Sistemul de Garanție – Retur a adunat peste 1 miliard de ambalaje din toată țara în 8 luni de zile. După sortare, au fost vândute 49.000 de tone de material către reciclatori. Mai multe în articolul de la Știrile ProTV.
- Încep înscrierile pentru programul național „Rangerii juniori”, care se adresează elevilor cu vârste între 8 și 18 ani. Programul le oferă oportunitatea să învețe despre conservarea naturii în 22 de arii protejate. Înscrierile încep în 26 August. Detalii suplimentare în articolul de la G4Media.
- Transelectrica va colabora cu companii din Azerbaidjan, Georgia și Ungaria pentru proiectul cablului electric submarin din Marea Neagră, anunță HotNews.
- Un lac format într-o fostă carieră de cărbune din județul Bihor pe care localnicii l-au botezat „Laguna Albastră” atrage din ce în ce mai mulți turiști. Din păcate, zona nu este exploatată turistic deoarece autoritățile locale nu au ajuns la o înțelegere cu proprietarii terenurilor din împrejurimi, scrie Digi24.
- Avem cod portocaliu de caniculă pentru București și mai multe județe din țară până vineri. Vezi harta cu județele afectate de caniculă și disconfort termic în articolul de la Libertatea.
- Inspectorii de mediu au intensificat controalele pentru masa lemnoasă. Lucrători silvici au fost suspendați din funcții pentru furtul de lemn din fondul forestier, transmite Ziarul de Gardă.