Revista presei de mediu
Comisia Europeană analizează eliminarea regulii dublei materialități din legislația UE. În Timișoara se implementează soluții pentru colectarea apei de ploaie în scopul irigării parcurilor. Oficialii francezi încearcă să oprească acordul comercial cu Mercosur, invocând impactul asupra fermierilor. Un sondaj Eurobarometru arată că tinerii români se preocupă mai mult de economie decât de schimbările climatice. OMV Petrom și Monsson sprijină reconversia minerilor prin construirea unei fabrici pentru energie regenerabilă în Valea Jiului. În Brașov, vor începe lucrările pentru închiderea unui depozit de deșeuri, iar un operator economic din Brăila a fost sancționat pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Detalii în articol.
1. Comisia Europeană analizează eliminarea regulii dublei materialități din legislația UE, ceea ce ar putea slăbi normele de raportare ecologică. Această regulă, prevăzută în Directiva CSRD, obligă firmele să evalueze atât impactul lor asupra mediului, cât și riscurile climatice pentru propria activitate, transmite Economedia.
2. Timișoara începe să colecteze apa de ploaie pentru a o reutiliza în irigarea parcurilor. Autoritățile implementează soluții precum bazine speciale pentru stocare și rigole care să direcționeze apa către spațiile verzi, reducând astfel consumul de apă potabilă pentru udarea acestora, scrie G4Media.
3. Oficialii francezi încearcă să convingă Bruxelles-ul să nu finalizeze acordul comercial dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur, susținând că acesta ar afecta fermierii francezi, a declarat președintele Emmanuel Macron. Susținătorii acordului consideră că el va reduce dependența de China și va proteja UE de posibile tarife impuse de administrația Trump, însă fermierii din Franța, Italia și Polonia se opun, temându-se de importuri ieftine și de nerespectarea standardelor europene de siguranță alimentară și protecție a mediului, carnea de vită fiind principala preocupare, anunță Digi24.
4. Un sondaj Eurobarometru arată că tinerii români sunt mai preocupați de economie și siguranța financiară decât de schimbările climatice, spre deosebire de media europeană. Cei cu studii superioare manifestă un interes mai mare pentru mediu, iar tinerii din orașe mari sunt mai implicați decât cei din zonele rurale. Totuși, majoritatea nu cred că pot influența politicile UE, ceea ce sugerează o percepție limitată asupra rolului lor în deciziile europene. Mai multe detalii în articolul de la Green Report.
5. OMV Petrom și Monsson sprijină reconversia minerilor printr-un proiect în Valea Jiului, unde va fi construită o fabrică de componente pentru energie regenerabilă, lângă fosta mină Petrila. Investiția, care va crea aproximativ 40 de locuri de muncă, va fi lansată la începutul lunii martie, transmite Profit.ro.
6. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat un plan de sprijin pentru crescătorii de bovine, destinat să stimuleze producția de lapte românesc și sectorul cărnii de vită. Schema include fonduri europene pentru achiziția a 150.000 de juninci și ajutoare de la bugetul de stat pentru construirea de ferme noi. Investițiile vor continua și în sectoarele avicol și porcin. Pentru 2025-2026, se estimează alocarea a aproximativ două miliarde de lei pentru susținerea sectorului bovin, scrie AgroIntel.
7. Primăria Brașov a finalizat licitația pentru închiderea definitivă a vechiului depozit de deșeuri menajere din Triaj, iar lucrările vor începe în curând. Contractul a fost atribuit companiei Inoveco din Voluntari, Ilfov, pentru suma de aproximativ 29 milioane de lei fără TVA (34,5 milioane de lei cu TVA), transmite BizBrașov.
8. Un operator economic din Brăila a fost amendat de Garda de Mediu pentru depozitarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, pe un teren situat în apropierea unui bloc de locuințe din zona Plantelor. Activitatea ilegală a fost sancționată cu o amendă de 50.000 de lei, conform, iar autoritățile au dispus măsura de intrare în legalitate, transmite ProBrăila.
#energieregenerabila #mercosur #tineriactivisti #reconversiemineri #gardademediu #sustenabilitate #climatechange #wastemanagement #romanianeconomy #greennews #revistapresei #stiridemediu