Cu numeroase campanii eco la activ, Zoli Toth este una dintre vedetele care au si altceva de spus decat senzationalisme care sa le asigure prima pagina a ziarelor. Ce i-ar motiva pe romani sa protejeze mediul, cat de verzi sunt concertele de la noi din tara si ce face Zoli cand nu bate la butoaie va spune chiar el, intr-un interviu pentru Green Report.
Interviu de Carmen Albisteanu
carmen.albisteanu@green-report.ro
Ce urmareste campania „Recicleaza! Acum ai cum” si ce rol ai tu in ea?
Este un proiect personal, pe care il fac impreuna cu cei de la Recolamp, pentru ca ei au aceste "colturi verzi" pe care le vedem prin toate supermarketurile de bricolaj din oras. Am considerat ca in momentul in care ai puterea sa aduci niste vedete din show biz care chiar au ceva de spus, nu sunt controversate si sunt credibile, sa le aduci intr-un asemenea proiect e o valoare adaugata. Drept urmare, intr-o saptamana, clipul de promovare a avut 20.000 de vizualizari. Daca era un videoclip pentru o piesa, era deja hit.
Campania este un proiect educativ, prin care vrem sa subliniem importanta colectarii deseurilor electronice, electrocasnice si a surselor de iluminat, pentru ca stim cu totii ca aceste subiecte nu sunt foarte bine mediatizate. Toata lumea stie de plastic, hartie si sticla, dar mai putin despre aceste deseuri.
De-a lungul timpului, ai fost implicat in mai multe campanii ecologice. Ce te determina sa investesti atat timp si energie pentru a milita pentru un mediu curat?
Toata povestea a inceput cu „Romania nu gusta cianura”, dupa aia am facut un turneu cu Sistem care se numea „Turneul de reciclare” si care s-a desfasurat in 15 licee din tara. Ma implic pentru ca sunt de parere ca daca tot poti sa vorbesti in fata a zece mii de oameni la un concert, trebuie sa transmiti si un mesaj. El poate sa fie un mesaj eco, de dragoste, de care vrei, insa eu am ales acest mesaj ca sa fac ceva bun, folositor, ca despre dragoste vobeste toata lumea.
Ce ai invatat din celelalte campanii in care ai fost implicat – Earth Hour, Capitala Creste Verde?
Am invatat in primul rand ca oamenii nu sunt foarte informati, dar daca stii sa le povestesti niste lucruri, sunt foarte apropiati de tine si inteleg mesajul mult mai usor. Primul exemplu a fost Earth Hour, cand au participat doua milioane de oameni, ceea ce este foarte, foarte mult, mai ales in conditiile in care a fost meci. Apoi, am facut un turneu in vara cu Sistem care s-a numit Street Eco Tour, care s-a desfasurat pe strada, ziua, fara lumini, fara proiectii care sa consume energie. Si feedback-ul primit de la public a fost foarte bun, cred ca a fost turneul in care am dat cele mai multe autografe.
Care sunt principalele provocari pentru persoanele publice care se implica in asemenea campanii?
Provocarea este notorietatea proiectului, sa il faci cunoscut. Daca faci un proiect si stii doar tu de el, degeaba il faci.
Cat de receptivi crezi ca sunt romanii in general la campaniile eco? Dar tinerii? Ce crezi ca ii motiveaza pe tineri sa aiba grija de mediul in care traiesc?
Acestea nu sunt proiecte neaparat doar pentru tineri. Atunci cand iesi la iarba verde si esti inconjurat de sticle si hartii, iti dai seama ca nu este totul in regula. Si inca la noi nu se vorbeste despre amenzi…
Si crezi ca amenzile i-ar motiva mai mult?
Absolut. Cele mai civilizate tari din Europa au fost educate prin amenzi. Dar la noi, politicul nu se implica prea mult, ca altfel, in doi ani, Romania ar fi cea mai curata tara.
Cat de important este ca persoanele publice sa dea un exemplu pozitiv si sa incerce sa vorbeasca si despre altceva decat subiecte de senzatie care apar in ziare?
Importanta este clara. Desigur, conteaza foarte mult si cine vorbeste, ca daca o aduc pe Sexy Braileanca sa vorbeasca oamenilor despre mediu sau pe cine stie cine, nu ma crede nimeni. Dar in spoturile pe care le-am facut, eu zic ca sunt niste persoane care au facut ceva in viata. E important si asta se vede si in comentarii, unde lumea ne felicita si ne sugereaza si alte idei. E important ca o vedeta spune oamenilor si sa colecteze si sa recicleze, nu numai sa cumpere nu stiu ce album.
In ce masura crezi ca implicarea unui numar atat de mare de vedete intr-o campanie de reciclare va face diferenta in obiceiurile romanilor, avand in vedere ca au mai fost campanii, iar rezultatele se lasa asteptate?
Nu prea s-au facut campanii cu proiecte mari de reciclare. A fost o campanie cu Mihaela Radulescu, insa nu a fost sustinuta de Tuborg, pentru ca ei aveau campania „Umbrela verde” si vindeau bere si mici. Insa noi am incercat sa gasim mai multe abordari, spre mai multe tipuri de public: oameni din muzica, din televiziune, din publicitate etc. Cred ca amploarea campaniei ii va determina pe oameni sa fie mai receptivi.
Gurile rele acuza vedetele ca se implica in campanii eco pentru ca este trendy si le aduc beneficii de imagine. Din ce cunosti tu, cat este preocupare reala si cat este PR in actiunile de mediu ale vedetelor de la noi?
Nu pot sa zic ca nu este adevarat. Sunt foarte multe vedete care se implica in orice, nu numai in mediu, numai ca sa mai apara pe la televizor. Cei care au colaborat cu mine nu au nevoie de asa ceva: Andi Moisescu, Virgil Iantu, Iuliana Tudor nu sunt oameni care au nevoie de genul asta de campanie. Aici a fost si selectia destul de grea, ca daca ai avea 500 de vedete care intr-adevar cred in ceva ar fi mult mai usor. Cel mai greu in campania asta a fost sa gasim oamenii, mai greu decat orice.
La nivel european are loc o campanie de informare a tinerilor despre conferinta pe tema schimbarilor climatice organizata in decembrie in Copenhaga. Campania este promovata de nume mari din muzica, precum Moby sau al nostru Serban Copot. Cat de deschisi crezi ca sunt tinerii romani, dar si cei europeni, fata de subiecte precum schimbarile climatice, avand in vedere faptul ca nu este o problema care sa ii afecteze direct si imediat?
Acest proiect este un proiect WWF, iar in cadrul proiectului Adopta un ONG, Sistem a adoptat WWF si vrem sa ne implicam si in actiunile lor, insa deocamdata nu ne-au anuntat care sunt directiile pentru Copenhaga. Tinerii sunt cei mai interesati de problemele astea. Sunt singurii care ar putea fi afectati de problemele astea, care nu au efecte de pe o zi pe alta. Este viitorul lor in joc.
In ce masura crezi ca se impaca stilul de viata eco si concertele in parcuri? Crezi ca spatiile verzi sunt un loc potrivit pentru evenimente de o asemenea anvergura?
Depinde de spatii, daca intr-adevar sunt verzi. La Izvor, spatiile nu sunt verzi. Daca ar fi ca in Hyde Park, in Londra, cu gazon ingrijit, unde stau cate 200.000 de oameni, faci super cantare. Sau pe stadioane, unde nu se ridica praful. Dar in Bucuresti nu exista acest spatiu, in Izvor e pamant neingrijit. Iarba de acolo e de la mama natua, nu a fost semanat nimic.
La concertul Madonnei, foarte multa lume s-a plans de mizerie, de faptul ca iarba era distrusa si de praf. Cum crezi ca a fost de partea cealalta a scenei? Cat de mult conteaza pentru artistul de pe scena starea mediului in locul in care canta?
Stiu, si la Green Fest a fost la fel. Cum sa faci Green Fest si sa fie praful pana la nori? Pentru artist e groaznic sa cante in praf. Dupa doua piese ai gatul distrus. Asa cum tu, ca spectator, a doua zi dupa Madonna erai plin de praf, iti dai seama cum este pentru artistul care isi foloseste vocea. Pana in acest moment, festivalurile de muzica pe teme eco au fost un esec, din punctul meu de vedere.
Ce solutii mai eco exista in Romania pentru concertele mari? Crezi in ideea ca lipsa spatiilor de concerte ii tine pe artistii straini departe?
Nu ne ocolesc artistii. In Romania ar canta oricine, ca nu platesc taxe. Nu este o problema cu spatiul. Solutii verzi ar fi concertele pe gazon, sa consume mai putina energie… La Cerbul de Aur, 20 de zile, cat a tinut festivalul, luminile au stat aprinse, chiar daca era zi sau noapte, concert sau nu.
Si ce locuri verzi din Bucuresti ar fi potrivite pentru concerte?
In Bucuresti e si boala asta, de a fi mereu in centru. Sa se faca in apropierea padurilor, sa fie infrastructura de transport. Si la farsa cu AC/DC, au vandut 20.000 de bilete, iar concertul era pe autostrada.
Care crezi ca este cea mai grava problema de mediu in acest moment?
Lipsa legilor si aplicarea lor.
Cat de verde vezi viitorul in care va trai copilul tau?
Depinde cat de mult se vor implica si cat de mult isi vor dori cei din generatia care are acum 15-16 ani sa le fie mai bine. Desigur, va conta si ce vor invata in scoala. Mie in scoala nu mi-a zis nimeni nimic despre protectia mediului. Daca in orele de dirigentie s-ar face putina educatie pe teme de mediu, ar fi mult mai bine.
Foto: Green Report / Anita Vizireanu