Ziarul Financiar: Iarna foarte lunga si problemele cu autoritatile locale au intarziat proiectul eolian al CEZ

CEZ Romania, filiala locala a grupului energetic ceh CEZ, spune ca prima parte a proiectului eolian de 1,1 mld. euro pe care il va construi in Dobrogea va intra in functiune in septembrie anul acesta, cu o intarziere de cateva luni fata de termenul anuntat initial.

Principalul motiv care a ingreunat lucrarile pe santierul de la Fantanele, una dintre cele doua localitati dobrogene in care vor fi instalate turbinele CEZ, a fost iarna deosebit de grea. "Avem anumite intarzieri la proiect.

Iarna lunga, la care nu ne asteptam, precum si problemele cu autoritatile locale au adus anumite intarzieri in ceea ce priveste finalizarea proiectului. Investitia de la Fantanele, care vizeaza instalarea a 139 de turbine eoliene, va fi finalizata in septembrie, desi initial estimasem ca in aprilie toate lucrarile vor fi gata. Acum sunt 46 de turbine instalate", a declarat Jan Veskrna, CEO-ul CEZ Romania.

In raportul pe anul trecut al grupului ceh se precizeaza ca lucrarile de la Fantanele ar putea fi finalizate in luna mai. "Este posibil sa-i dam drumul proiectului si mai devreme, dar septembrie este cel mai sigur termen pe care putem sa-l inaintam", a mai precizat Veskrna.

Proiectul eolian pe care cehii il construiesc in Romania va fi localizat in doua comune dobrogene, Fantanele si Cogealac, si va fi cel mai mare proiect eolian construit pe uscat la nivel european.

In ceea ce priveste celelalte proiecte pe care CEZ le are in dezvoltare in Romania, compania spune ca nu va renunta la niciunul dintre ele, desi in unele cazuri sunt inregistrate anumite probleme. Un astfel de proiect este cel al centralei de 400 de MW de la Galati in parteneriat cu Termoelectrica. Desi memorandumul de intelegere a fost semnat in 2008, proiectul a fost inghetat pana anul acesta.

"Proiectul de la Galati a fost resuscitat. Aveam pareri diferite in ceea ce priveste valoarea activelor cu care urma sa contribuie Termoelectrica, asa ca am luat-o de la capat. Proiectul va merge mai departe daca vor fi acceptate conditiile noastre. Cel mai realist scenariu prevede inceperea constructiilor in 2012", a mai spus Veskrna.

Cehii spun ca vor investi anul acesta 52 de milioane de euro, din care 50 de milioane de euro se vor duce exclusiv in reteaua de distributie pe care o opereaza in Romania.

In ceea ce priveste consumul de energie, care anul trecut a scazut la nivel national cu 8,3% din cauza crizei, reprezentantii CEZ cred ca anul acesta va exista o crestere de circa 1,5%. Anul trecut, CEZ a inregistrat pe piata locala venituri de circa 370 mil. euro, potrivit cehilor.

Un nou CEO

CEZ Romania are de luna aceasta un nou director operational (COO) in persoana lui Martin Zmelik, care-l inlocuieste din functie pe Martin Pacovsky. Zmelik lucreaza de cinci ani in cadrul grupului CEZ, unde s-a specializat pe partea de achizitii.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri