Zapada de pe strazi contine clorura de calciu peste limita admisa

Garda de Mediu va emite o circulara prin care va atentiona ca zapada adunata de pe strazile din marile orase contine clorura de calciu peste limita maxima admisa, motiv pentru care depozitarea ei pe pamant "trebuie evitata", pentru a proteja panza freatica, informeaza Mediafax.

Comisarul general al Garzii de Mediu, Silvian Ionescu, a declarat, miercuri, ca va emite o circulara catre toti primarii oraselor mari din Romania, cerandu-le acestora sa gaseasca spatii betonate pentru depozitarea zapezii sau metode prin care cantitatile de zapada si gheata adunate de pe strazi sa ajunga in canalizari.

"Vom cere sa evite depozitarea zapezii luate de pe strazi pe suprafete de pamant, pentru ca zapada contine clorura de calciu si aceasta polueaza panza freatica odata ce zapada s-a topit iar apa rezultata se infiltreaza in sol", a declarat comisarul GNM. Ionescu a cerut Agentiei pentru Protectia Mediului Bucuresti sa faca o serie de analize pe zapada adunata de pe strazi si depozitata in apropiere de CET Vest, pe bulevardul Timisoara din Bucuresti.

"Rezultatele analizelor au confirmat depasirea limitelor doar in ceea ce priveste clorurile, in special cea de calciu", a mai spus Ionescu, motiv pentru care reprezentantii autoritatilor de mediu din Romania au ajuns la concluzia ca nu este recomandata depozitarea zapezii "murdare" luate de pe strazi direct pe sol.

Ionescu a mai spus ca analizele nu au confirmat prezenta altor substante in zapada de pe strazi in cantitati mai mari decat limitele permise. Clorura de calciu este, potrivit lui Silvian Ionescu, substanta folosita de echipele de deszapezire pentru a topi si indeparta zapada depusa pe strazi.

Saptamana trecuta, comisarul general al Garzii de Mediu critica dur faptul ca, desi in Uniunea Europeana a fost interzis, la noi inca se mai foloseste nisipul pentru deszapezirea drumurilor, referindu-se la posibilii factori poluatori din zapada adunata de pe strazile Bucurestiului. "Este un factor de poluare si este si una din cauzele pentru care asfaltul se corodeaza", spunea Ionescu.

Foto: metronews.topscms.com

spot_img

Ultimele știri