Viata Libera: Spatiile verzi – prioritate zero pentru Garda de Mediu

Garda de Mediu lanseaza un avertisment catre administratia locala cerand gestionarea corecta a spatiilor verzi. Comisarii de mediu sustin ca legislatia impune primariilor realizarea unui audit al acestor spatii si elabor area unei strategii referitoare la conservarea si dezvoltarea retelei de spatii verzi, iar termenul limita pana la care trebuie realizat acest lucru este 1 ianuarie 2011.

In afara de aceste strategii si studii, tot in sarcina primariilor cade si intocmirea unui registru local al spatiilor verzi, care trebuie sa cuprinda informatii exacte despre aceste zone.

„Legislatia de mediu este precisa in ce priveste aceste aspecte si stabileste termene clare pentru realizarea anumitor obiective. Nu ne mai putem permite intarzieri, asa ca autoritatile locale trebuie sa aiba in vedere acest lucru ca pe o prioritate”, a declarat Mihai Turcu (FOTO), seful Garzii de Mediu din Galati.

Amenzi de zeci de mii de lei

Acesta a precizat insa ca nu doar primariile au obligatii in ceea ce priveste protectia mediului.

Unul dintre aspectele cele mai importante reliefate de catre Turcu a fost acela ca apar din ce in ce mai des sesizari referitoare la taierile de copaci. Pentru astfel de actiuni, legiuitorul impune amenzi usturatoare cu valori ce pot parea halucinante pentru oricine. Chiar si asa, neregulile apar la tot pasul si aproape in fiecare zi.

„In cazul arborilor ornamentali, si aici vorbim despre tei, salcam, castan, artar, mesteacan, stejar, care sunt plantati pe spatiile verzi de pe domeniul public, este interzisa orice taiere in coroana, sigur, cu exceptia curatarii ramurilor uscate sau a celor care genereaza anumite pericole”.

„In acest caz, amenzile impuse de lege sunt de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoane fizice si de la 40.000 lei la 70.000 lei pentru persoane juridice”, a adaugat Mihai Turcu.

spot_img

Ultimele știri