Earth Day Network, organizatia care coordoneaza evenimentele ocazionate de Ziua Pamantului, a pregatit in acest an special in care se sarbatoreste cea de-a 40-a aniversare a Pamantului mai multe programe de crestere a gradului de constientizare asupra problemelor de mediu.
Raul Cazan, fostul redactor sef al revistei Green Report, a participat la realizarea acestora din pozitia de responsabil cu relatiile internationale ale Earth Day Network cu alte organizatii din lume. "Am invatat sa lucrez americaneste – gandesti mai putin, faci mai mult si mai repede", spune Raul. "Chiar daca America este cu mult in urma cu politicile publice, la nivel de oameni si organizatii sunt avansati, fac absolut orice, nimic nu le sta in cale. Pe de alta parte, e natiunea care polueaza cel mai mult, deci e si foarte mult de munca", a declarat Raul Cazan.
Ziua Pamantului, primul eveniment de mediu din istoria omenirii, a pornit in America, unde actiunile de mediu chiar au urmari, spune Raul Cazan. "Dupa Earth Day din 1970 a trecut prima lege privind poluarea aerului. Acolo sunt urmari. E modelul bun care trebuie importat, dar noi am luat hamburgerii si masinile mari", spune fostul redactor sef al revistei Green Report.
Un an special, cu programe speciale
Earth Day Network coordoneaza mai multe organizatii din toata lumea, ajutandu-le sa aduca in sfera publica probleme foarte importante de mediu, prin mai multe cai. Una dintre cai este "Billion Acts of Green", un program amplu prin care organizatiile din toata lumea isi prezinta actele de inverzire. "Este vorba despre actiuni de imagine ca si la noi, precum plantarea catorva copaci, dar si actiuni care inseamna ceva precum centrale de biomasa in zone rurale sau programe educationale", explica Raul Cazan.
O alta cale de comunicare a problemelor de mediu in anul aniversarii a 40 de ani de la prima Zi a Pamantului este "Global Days of Conversation", care aduce in prim plan administratiile locale sau alte organizatii care se ocupa de proiecte locale. In cadrul acestui program, Earth Day Network coordoneaza proiectele comunicatilor locale – piste de biciclete, baraje si altele.
A treia cale de comunicare este "Art for the Earth" – un program in care sunt implicate scolile din toata lumea si in cadrul caruia elevii realizeaza lucrari artistice pe teme de mediu. Mari sportivi, mai ales din America, transmit mesaje de Ziua Pamantului in cadrul "Athlets for the Earth" – cea de-a patra cale de comunicare.
"School Greening" este cel mai important proiect al Earth Day Network, spune Raul Cazan. Acesta nu este legat strict de Ziua Pamantului, dar este un program foarte complex, cu o abordare holistica a educatiei, toate scolile din acest program devenind independente din punct de vedere energetic.
De asemenea, de Ziua Pamantului sute de mii de americani vor iesi in strada pentru a face presiuni pentru adoptarea legislatiei de mediu de catre Senat.
Pe 22 aprilie 1970, Ziua Pamantului a marcat inceputul miscarii moderne pentru mediu. Aproximativ 20 de milioane de americani au participat, mii de colegii si universitatii organizand proteste fata de deteriorarea mediului.