In urma cu 18 ani, Uca Maria Marinescu si-a vandut proprietatile din tara si a plecat in lume ca sa descopere filosofia vietii. A ajuns din Antarctica pana in Papua Noua Guinee, de la Polul Sud pana in Africa si Nepal, din India si Tibet pana in Europa, din Siberia pana la Polul Nord. A cunoscut oameni fericiti in cele mai izolate locuri din lume, a devenit ecologista si vegetariana. A vazut cum gheata de la Poli se topeste an de an, iar Antarctica, taramul pinguinilor, i-a patruns adanc in suflet. Uca Maria Marinescu ramane in istorie ca fiind prima sexagenara din lume care a atins pe schiuri, intr-un singur an calendaristic, cei doi Poli ai Pamantului. Pentru asta, presedintele Romanie i-a acordat Ordinul National pentru Merit in grad de ofiter.
Text de Loredana Pana
Ati calatorit pe tot globul. Ce loc v-a impresionat cel mai mult?
Calatoriile mele au inceput cu cunosterea tarii mele si mi-am incarcat filosofia vietii cu puritatea si frumusetea naturii din Romania, dar si a oamenilor. Natura a creat omul, si omul s-a format in mijlocul naturii si ar trebui sa fie asa in continuare. Pot sa spun ca am o viziune asupra globului pamantesc si consider ca Terra este un dar, pe care noi oamenii l-am primit si pe care, din pacate acum, nu-l mai apreciem. Am gasit peste tot locuri, secvente de natura aproape identice cu ce avem noi in Romania, dar nu in intregime. Am gasit o bucatica din Muntii Rodnei, din Piatra Craiului, dar o natura asa frumoasa ca a noastra nu mai exista in lume.
Care a fost ultima expeditie?
Ultima expeditie a fost in decembrie ianuarie, anul acesta. Am fost invitata de un grup de cercetatori australieni sa particip la un proiect international. Tematica a fost impactul incalzirii globale asupra coastei de est a Antarcticii, incluzand topirea ghetii si a zapezii, dar si viata de acolo. Acolo este singurul loc unde traiesc pinguini, iar scopul expeditiei era protejarea lor. In 2007, am ajuns din nou la Polul Nord magnetic. A fost una dintre expeditiile cele mai frumoase, dar si cele mai grele. Am indurat temperaturi de -52 de grade Celsius intr-o zona unde nu exista viata. Am vazut cum gheata se topeste profund, stratul de ozon este rupt, sub forma de fasii, iar soarele este foarte puternic. Am stat 20 de minute pe un platou, fara masca de protectie si dupa doua zile, mi se cojea pielea capului. Atat de puternic era soarele!
Cum se obisnuiesc cu aceste schimbari locuitorii de la Polul Nord?
Sa ne imaginam ca luam un om de la noi, un cioban de la munte, si il ducem in desertul Sahara. Cum se poate acomoda el? Acest lucru se intampla si cu inuitii, cu populatiile care stau in toata zona Arcticii si care nu pot sa suporte soarele. Ei au trait intr-un mediu rece, organismul lor s-a format in felul acesta. In plus, sunt dependenti de animalele de acolo. Vaneaza ca sa se hraneasca, nu fac excese pentru ca depind de ceea ce le ofera natura. De exemplu, vaneaza un karibu pe luna. Inainte de asta, urmaresc turma si il aleg pe cel mai batran, mai bolnav, ca actiunea lor sa nu deregleze ecosistemul. Vulpile polare dispar, la fel si iepurii. Ursii polari inoata ca sa-si gaseasca hrana si nu mai au banchize pe care sa se odihneasca, pentru ca acestea s-au topit. Ajung sa moara inecati.
Ati ajuns prima data in zonele polare in 2001-2002. Cum s-au schimbat aceste zone de-a lungul timpului?
Este o deteriorare dura. De exemplu, am fost in Antarctica in 2001, la inceputul lui decembrie. Vedeai doar cateva portiuni de coasta, putin din stanci. Anul acesta, in aceeasi perioada, puteai sa mergi kilometri intregi pe tarmurile Antarcticii, unde nu era pic de zapada. Pinguinii trebuiau sa ocoleasca toata zona asta ca sa mearga putin pe zapada si sa ajunga la apa ca sa se hraneasca. Se topeste masiv. In Groenlanda la fel, nu-ti vine sa crezi. Am fost in Alaska, totul acolo e schimbat. Vezi iarba acolo unde in mod normal era zapada. Oamenii iti tin saniile in fata casei, nu le mai folosesc.
Cum reactioneaza populatia in fata acestui pericol?
De cand m-am intors din ultimele expeditii din 2007 si 2009 sunt ingrijorata, nu ca tin la viata mea, eu am trait niste ani… Dar oamenii nu constientizeaza, nu se face nimic, nu se iau niste masuri drastice pentru a salva natura. De exemplu, mor albinele. Lumea nu intelege ca daca mor albinele nu vom mai avea ce manca. Toate aceste lucruri ar trebui spuse, sa se creeze panica si apoi sa se faca ceva. Se scrie mult despre incalzirea globala, dar in momentul in care esti acolo si vezi ce intampla in zonele polare, iti dai seama ca nu exista scapare. Este dureros. Rezervele mari de apa ale Pamantului sunt pe aceste doua zone. Mai sunt pe ghetari, in Himalaya, Groenlanda, dar si acestia se topesc. Situatia e alarmanta!
Ce planuri de viitor aveti?
Eu am un obicei. Niciodata nu fac tamtam cand vreau sa fac ceva. De obicei plec, fac ce mi-am propus si apoi vin si spun: uite ce am reusit. Proiectul pe care il fac pentru 2010 este in faza incipienta. De ceva timp lucrez la cartea vietii mele. Aceasta va avea un capitol numit „Printre oameni”, iar proiectul din 2010 are legatura cu asta. Vreau sa revin printre toti oamenii pe care i-am cunoscut pana acum, un fel de tur al lumii. Obiectivul este sa vad care este starea vietii si a planetei la ora actuala, comparand cu ce am vazut de-a lungul timpului.
