Fermierii din Constanța au transmis un mesaj disperat către autorități, cărora le solicită ajutor în condițiile de secetă extremă din Dobrogea. Aceștia au arat pe pământul uscat „Vrem apă”. Ministerul Agriculturii a anunțat că a înaintat către MAI un draft de act normativ pentru a declara județul Constanța unul calamitat.
Dobrogea este una dintre cele mai afectate regiuni, peste 80% dintre culturi fiind distruse de secetă. De aceea, fermierii din Constanța au solicitat de urgență refacerea sistemelor de irigație și declararea județului zonă calamitată, astfel încât plata ratelor către bănci să fie amânată.
Joi, pe un teren dintre localitățile Comana și Negru Vodă, agriculturii au arat pe pământul uscat mesajul „Vrem apă”.
„Tragem un semnal de alarmă disperat către autorități de a găsi soluții, împreună cu fermierii, la seceta care afectează în mod special zona Dobrogei”, au transmis atunci protestatarii.
România și Polonia se confruntă în acest moment cu cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani, consecință a schimbărilor climatice. Aceasta devastează economia, incapacitând producția alimentară locală și națională în plină criză COVID-19, și lasă producătorii fără surse de venituri.
„În Cehia este cea mai gravă din ultimii 500 de ani. Diferenţa faţă de vecinii noştri este că sistemul nostru de irigaţii nu există. A fost vândut la fier vechi în anii 90 şi înlocuit cu…nimic”, comentează jurnaliștii de la Digi24.
„Ne alăturăm apelului fermierilor și cerem Guvernului să intervină de urgență prin refacerea sistemelor de irigații distruse și să sprijine economic fermierii pentru a preveni o criză alimentară și socială. Pe termen lung, e important să conștientizăm că trebuie să lucrăm și asupra cauzelor, nu doar a efectelor, motiv pentru care cerem liderilor naționali și europeni politici ambițioase de stopare a schimbărilor climatice”, au transmis cei de la Fridays for Future Romania.
În prezent, România irigă circa 100.000 de hectare, în timp ce suprafaţa irigabilă a ţării este de 1 milion de hectare. În perioada comunistă au fost amenajate 3,1 milioane de hectare de teren pentru irigaţii, iar cel mai mult, România a irigat 1,5 milioane de hectare.
Ministerul Agriculturii, despre posibilitatea declarării județului Constanța ca fiind calamitat
După protestul fermierilor, secretarul de stat George Scarlat a avut o întâlnire cu aceștia – urmare a unei alte întrevederi din 26 august -, în cadrul căreia au discutat despre necesitatea modernizării prioritare a sistemului de irigații din Dobrogea, posibilitatea amânării plății ratelor către bănci și firmele de leasing, Ordinul 182/2020 privind normele de prevenirea și stingerea incendiilor specifice activităților sectoarelor din domeniul agricol și despăgubirile pentru secetă.
George Scarlat a transmis fermierilor că MADR, prin APIA se află în plin proces de centralizare a cererilor depuse pentru plata ajutorului de stat de către fermierii care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. În plus, a făcut apel către cei prezenți să îndemne toți producătorii agricoli din județ, care dețin procese–verbale de constatare și evaluare a pagubelor, să depună cererea de solicitare a ajutorului de stat la centrele județene APIA până la data de 15 septembrie inclusiv, potrivit unui comunicat.
Secretarul de stat a anunțat că MADR a înaintat către MAI un draft de act normativ împreună cu nota de fundamentare, cu privire la situația critică din agricultură, în vederea declarării județului Constanța – calamitat.
„Secretarul de stat a afirmat că Ministerul poate sprijini fermierii să combată și să reducă efectele schimbărilor climatice prin investițiile planificate pe componenta de mediu și schimbări climatice, precum și în infrastructura de îmbunătățiri funciare”, se mai arată în comunicat.
Citește și:
Fermierii afectați de secetă vor primi ajutoare de 925 de lei pe hectar