Masura fara precedent! Societatea Protan, cea care se ocupa de distrugerea deseurilor animaliere, isi va inceta activitatea de luni, in toate cele opt filiale din tara, iar cei 350 de angajati ai companiei vor fi notificati, urmand ca in circa doua saptamani sa intre in somaj, informeaza Realitatea TV.
Cristina Miu, directorul Protan, a declarat astazi ca societatea este obligata sa ia aceasta masura pentru ca nu primeste subventii.
"De cand suntem concesionari ai ecarisajului, Ministerul Agriculturii ne datoreaza patru milioane de euro in timp ce Ministerul Finantelor ne ameninta cu blocarea conturilor pentru neplata unor taxe la stat in valoare de un milion de euro", a mai spus Cristina Miu.
In prezent, Protan incaseaza un tarif de neutralizare de 0,21 euro/kg de deseuri animale, bani care trebuie recuperati de la Ministerul Agriculturii. Totodata, reprezentantii companiei au mai declarat ca cei 350 de angajati ai Protan din tara vor fi notificati, iar in circa doua saptamani urmeaza a intra in somaj.
Directorul Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea, a subliniat ca, in cazul in care Protan inchide, Romania va fi singura tara din Europa care nu va avea cum sa scape de deseurile animaliere. "Abatoarele nu rezista fara Protan. Aceasta decizie duce la inchiderea Romaniei si la disparitia agriculturii. Doar firmele mari isi vor putea permite sa transporte deseurile in tarile vecine", a mai spus Minea.
Aceasta actiune vine dupa ce, saptamana trecuta, Protan Bucuresti a fost suspendata pentru sase luni, pentru ca nu a realizat statia de epurare a apei, asa cum ar fi trebuit.
Luna trecuta, Garda de Mediu a amendat Protan cu 100.000 lei ca urmare a nerespectarii obligatiilor asumate privind realizarea statiei de epurare a apelor uzate.
Protan Bucuresti este singura sucursala din tara care poate distruge deseurile animaliere cu grad ridicat de periculozitate.