Propunere de regulament pentru îmbunătățirea protecției copiilor împotriva jucăriilor periculoase

Comisia a propus un regulament privind siguranța jucăriilor prin care revizuiește normele actuale cu scopul de a proteja copiii împotriva riscurilor potențiale ale jucăriilor. Jucăriile introduse pe piața UE se numără deja printre cele mai sigure din lume.

Normele propuse vor spori, în special, protecția împotriva substanțelor chimice nocive. Ele vizează, de asemenea, reducerea numărului mare de jucării periculoase care sunt încă vândute în UE, în special online, îmbunătățind condițiile de concurență echitabile între jucăriile fabricate în UE și cele importate. Totodată aceste norme vor continua să asigure libera circulație a jucăriilor în cadrul pieței unice.

Pe baza normelor existente, propunerea de astăzi actualizează cerințele în materie de siguranță pe care trebuie să le îndeplinească jucăriile pentru a putea fi comercializate în UE, indiferent dacă sunt fabricate aici sau în altă parte. Mai precis, obiectivele propunerii de astăzi sunt următoarele:

  • Îmbunătățirea protecției împotriva substanțelor chimice nocive: Propunerea nu numai că menține interdicția actuală a substanțelor cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR), ci interzice și utilizarea altor substanțe chimice nocive în jucării. Propunerea vizează substanțele chimice care sunt deosebit de dăunătoare pentru copii, interzicând, de exemplu, utilizarea în jucării a celor care afectează sistemul endocrin (perturbatori endocrini) și sistemul respirator sau a celor care sunt toxice pentru un anumit organ.
  • Consolidarea punerii în aplicare: Propunerea garantează că numai jucăriile sigure vor fi vândute în UE. Toate jucăriile vor trebui să aibă un pașaport digital al produsului, care va include informații privind conformitatea cu regulamentul propus. Importatorii vor fi obligați să prezinte, la frontierele UE, pașapoarte digitale ale produselor pentru toate jucăriile, inclusiv pentru cele vândute online. Un nou sistem informatic va examina toate pașapoartele digitale ale produselor la frontierele externe și va identifica transporturile care necesită controale detaliate la vamă. Inspectorii naționali vor fi în continuare responsabili de efectuarea controalelor asupra jucăriilor. În plus, în cazul în care există jucării cu probleme de siguranță care nu sunt clar prevăzute în regulament, propunerea prevede competența Comisiei de a solicita scoaterea lor de pe piață.

Nivel mai ridicat de protecție împotriva riscurilor generate de substanțele chimice nocive

Jucăriile sunt reglementate prin Directiva 2009/48/CE privind siguranța jucăriilor. Aceasta stabilește cerințele în materie de siguranță pe care trebuie să le îndeplinească jucăriile pentru a putea fi comercializate pe piața UE, indiferent dacă sunt fabricate în UE sau în țări terțe, ceea ce facilitează libera circulație a jucăriilor în cadrul pieței unice.

În urma unei evaluări a directivei, Comisia a identificat însă o serie de deficiențe în ceea ce privește aplicarea practică a acesteia, de la adoptarea sa în 2009. În special, este necesar un nivel mai ridicat de protecție împotriva riscurilor pe care le pot prezenta jucăriile, mai ales împotriva celor generate de substanțele chimice nocive.

Citește și: Controale mai stricte privind substanțele chimice conținute de jucăriile vândute în UE – Green Report (green-report.ro)

spot_img

Ultimele știri